Revista_Cuza_2018 Revista_Cuza_2018 | Page 31

omoare pe Ginny Weasley; în labirintul unde se află Cupa Turnirului celor Trei Vrăjitori, Cap- de-Mort se întrupează, în urma unei vrăji complexe, care presupune sângele duşmanului - Harry- şi al celui mai fidel servitor -Şobo-; Dementorii (paznicii închisorii pentru vrăjitori, care se hrănesc cu suferinţa umană) îl determină pe Harry să înveţe să-şi controleze emoţiile; el devine conducătorul susţinătorilor profesorului Dumbledore şi îşi învaţă colegii vrăji de apărare împotriva magiei negre, iar în final, rupe legătura care-l unea de Cap-de-Mort şi distruge toate Horcruxurile în care acesta îşi divizase sufletul, reuşind să-l înlăture definitiv. Horcruxurile în care Cap-de-Mort îşi împarte sufletul (diferite obiecte sau fiinţe, cum ar fi jurnalul lui Tom Riddle, inelul lui Marvolo Gaunt, medalionul lui Salazar Slytherin, diadema Ravenei Ravenclaw, cupa Helgăi Hufflepuff, Nagini, şarpele lui Cap-de-Mort, şi Harry însuşi) pot fi apropiate de viermii sau gărgăunii în care unii zmei cu care se luptă eroii basmelor româneşti îşi ascund puterile, sufletul, de fapt, pentru că, odată ce protagonistul îi distruge, zmeii mor. Ele reprezintă cea mai întunecată formă de magie neagră, urmarea crimelor pe care Cap-de- mort le comite fără nicio remuşcare. Harry Potter devine, aşadar, o variantă modernă a Cenuşăresei, care porneşte de la situaţia umilă de băiat orfan şi marginalizat de propriile rude şi sfârşeşte ca un erou civilizator, care elimină răul suprem, cel care ameninţă întreaga lume. Până şi sfârşitul seriei corespunde basmului fantastic: eroul –Harry Potter – se căsătoreşte cu fata pe care o salvează –Ginny Weasley – şi trăiesc fericiţi. În cazul acesta, imaginea are un impact extraordinar, pentru că restabileşte, datorită finalului fericit al seriei, ordinea şi echilibrul fireşti în lume. Frăţia Inelului (din Stăpânul Inelelor) este o altă ecranizare celebră şi cu mare succes la public. Cartea scrisă de J.R.Tolkien a fost publicată în anii 1954–1955, iar filmul a fost realizat în 2001, de regizorul Peter Jackson, cu Orlando Bloom, Cate Blanchett, Cristopher Lee, Viggo Mortensen, Liv Taylor, Elijah Wood în rolurile principale. Spre deosebire de Harry Potter ...., care este o ecranizare fidelă