unei vrăji pe care mama lui, Lily Potter o realizează înainte de a muri şi pentru care îşi dă, de
fapt, viaţa, rezistă în faţa celui mai întunecat vrăjitor, Lordul Cap-de–Mort. Harry se alege cu
o cicatrice, care îl va avertiza de cîte ori se va afla în apropierea duşmanului său, dar Lordul îşi
pierde complet puterile şi rămâne doar spirit, fără trup. Ajuns la Hogwarts, Harry se comportă
ca un adolescent tipic, care îşi face prieteni (Rubeus Hagrid, păstrătorul cheilor de la Hogwarts,
Ron Weasley, Hermione Granger), dar şi duşmani (Draco Reacredinţă), care supără profesorii
(profesorul Plesneală, care le predă Poţiuni) sau intră în graţiile lor (Albus Dumbledore,
directorul Şcolii). Harry va reuşi, cu ajutorul prietenilor, să dejoace planurile lui Cap-de–Mort
care, întrupat, în profesorul Quirrel, încearcă să obţină piatra filozofală, care i-ar fi permis să-
şi reia forma omenească. Astfel, Harry devine erou al Şcolii şi datorită lui, Casa Cercetaşilor,
în care fusese repartizat de Jobenul Magic, câştigă Cupa Caselor.
Una dintre atitudinile cele mai condamnate în Harry Potter este tendinţa
protagoniştilor, copii cu toţii, de a încălca regulile, considerată un îndemn direct la atitudini
necreştine, satanice. Atitudinea contrară vede în Harry Potter o figură creştină, mergând chiar
până la identificarea eroului cu Iisus Hristos şi regăsind o serie de elemente şi atitudini profund
religioase pe parcursul cărţii.
Alte păreri identifică în Harry un erou asemănător Cenuşăresei, afirmaţie care poate fi
susţinută, dacă avem în vedere asemănarea destinelor. Întreaga evoluţie a personajului Harry
Potter evidenţiază o interferenţă a elementelor fantastice şi realiste, iar realizările filmice sunt
mai mult decât sugestive. În primul film (pentru că vom extinde discuţia, luând în considerare
întreaga serie Harry Potter, pentru a demonstra adevărul afirmaţiei anterioare), Harry este un
orfan, care, nedreptăţit fiind de rudele sale, locuieşte într-o cameră minusculă, sub scara din
casa familiei sale adoptive. Băiatul este obligat să facă diferite munci în casă şi i se neagă orice
drept, orice dorinţă. Plecarea la Şcoala Hogwarts înseamnă, pentru el, pătrunderea într-o lume
în care este tratat ca o persoană, dar şi confruntarea cu cel mai faimos vrăjitor întunecat, Cap-
de-mort, atât de înspăimântător, încât ceilalaţi, în virtutea tabuurilor verbale, nici măcar nu
îndrăznesc să-i pronunţe numele. Aşadar, Harry a depăşit situaţia dificilă iniţială, reprezentată
de vieţuirea într-o familie ostilă, dar întâlneşte un alt tip de rău, de data aceasta, cu implicaţii
asupra întregii acţiuni, un rău care implică evident fantasticul prin efectele pe care le are asupra
personajului şi asupra spectatorilor. Confruntările succesive cu Cap-de-Mort îl transpun pe
Harry în ipostaza unui erou de basm (ca Drăgan Cenuşă, Călin Nebunul sau Ţugulea): aflat în
căutarea Pietrei Filozofale, vrăjitorul îl domină pe profesorul Quirrel, iar Harry îl împiedică s-
o obţină; în Camera Secretelor, Tom Marvolo Riddle, ipostază a lui Cap-de-Mort, încearcă s-o
28