mijlocului social . În sufletul lui era dar lupta între idealismul naturii sale şi între schopenhaurismul altoit de mediul social .” 4
Ilarie Chendi , după o cercetare minuţioasă a operelor poetului , chiar şi a celor rămase în manuscris , ne prezintă , destul de fidel , influenţele pe care le-a primit Eminescu . Astfel , criticul afirmă că literatura populară , istoria naţională , filosofia indică şi germană ( Kant , Schopenhauer ), literatura germană romantică etc . au influenţat creaţia poetului nostru , care , precum afirmă criticul Gherea , “ era o individualitate prea puternică şi tot ce a primit din afară a prelucrat cu desăvârşire ...”.
O lucrare obiectiv gândită , despre concepţia filosofică – pesimistă a lui Eminescu – e disertaţia lui I . Pătrăşoiu . Autorul sintetizează părerile sale despre Eminescu şi Schopenhauer : “ Privindu-i de aproape pe amândoi pesimiştii , am câştigat convingerea că pesimismul propriu-zis şi bazarea sa posedă puncte de apropiere la Schopenhauer şi Eminescu , dară ele nu sunt atât de importante pentru a-l putea – în genere – numi pe cel din urmă adeptul credincios şi entuziasmat al celui dintâi ”. 5
Pentru a putea compara ideile poetului nostru cu ideile schopenhauriene e necesar să se prezinte , în termeni generali , filosofia cugetătorului german .
După Schopenhauer lumea are două laturi : cea metafizică , care e Voinţa , şi cea vizibilă , lumea ca reprezentare . Între amândouă se află trei fenomene : spaţiul , timpul şi cauzalitatea – eternele atribute ale fenomenelor trecătoare din lumea vizibilă .
Voinţa , care e unică pentru toată lumea , primeşte forme concrete pentru noi – ea se obiectivează . Acest lucru se face în materie , ea căpătând înfăţişarea unor corpuri , obiecte , după un anumit plan . Fiecare corp din lume e o copie imperfectă a unei realităţi metafizice : a ideii . Ideile , în concepţia lui Schopenhauer , sunt ca şi cele platonice , pururi aceleaşi .
Conform marelui filosof , orice fel de viaţă e , din punctul de vedere al Voinţei , o comedie ; din punctul de vedere al oamenilor , ea e tragedie , e suferinţă .
Din sistemul lui Schopenhauer reiese convingerea despre nimicnicia existenţei , iar această idee apare şi la Eminescu .
Există , în opera poetului , o tensiune pioasă în Rugăciunea unui dac , sau o memorabilă cadenţă din Împărat şi proletar : “ că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi ?”, sau un dureros imn al jalei eterne din Mortua est ; “ şi te privesc nepăsător / c-un rece ochi de mort ”, din Pe lângă plopii fără soţ ; “ setea liniştii eterne ” din Scrisoarea a IV-a ; “ nu credeam să învăţ a muri vreodată ” din Odă ( în metru antic ); “ dor de moarte ”, voluptatea morţii din Peste vârfuri .
Mai am un singur dor reprezintă un text central , care e mai mult decât o declaraţie de poetică , fiind un crez ontologic , totul concentrat în optativul iniţial , “ să mă lăsaţi să mor ”, exprimând astfel inutilitatea vieţii .
Poetul naţional trebuie să fi avut chiar din copilărie oarecare înclinare spre melancolie , şi , cunoscându-l pe Schopenhauer prin anii 1868 / 9 , această melancolie se va accentua .
Urmează timpul studiilor făcute de poet în centrele culturii germane ; el a studiat cursuri de filosofie , citind mult , - desigur , şi din Schopenhauer . Până la 1874 a avut contact direct cu ştiinţa germană ; apoi a venit în ţară .
Mai târziu , poetul îşi frământa mintea cu problemele filosofice şi îşi exprimă admiraţia pentru cugetătorul Schopenhauer . În anul 1888 tipăreşte în “ Fântâna Blandusiei ” un articol în care îl lăuda pe filosoful german , despre care spune că , prin critica sa , a înlăturat multe neînţelegeri din filosofie .
4
C . Dobrogeanu – Gherea – „ Studii critice ”, III
5
I . Pătrăşoiu - „ M . Eminescu - Pessimistiche Weltanschauung mit besonder Beziehung auf den pessimismus Schopenhauers ”, Târgu-Jiu 1905 .
18