21
Adio arme....
Mi-e sabia în teacă, mi-am lepădat pumnalul,
Desprins de sub căpăstru, mă poartă liber calul,
În tolba-mi arcuită săgeţile s-au rupt,
Ridic steag alb, de pace, cu tine nu mai lupt...
Îmi sângerează rana ce mi-ai străpuns-o-n piept
Și am o dungă neagră peste obrazul drept,
Îmi tremură genunchii și braţele mă dor
Secătuit de vlagă, mi-e teamă c-am să mor...
Plecat-am spre izbândă, un mândru cavaler,
Cu scut bătut în ţinte, cu platoșă de fier,
Azi mă întorc acasă răpus ca un calic,
Tu fosta-i pentru mine prea tare inamic...
Îngenuncheat cu teamă sub apriga-ţi redută,
Umil ca un netrebnic ce mâna iţi sărută,
În liniște adâncă , fără a face larmă,
La scumpele-ţi picioare depun tocita-mi armă...
Capitulez cu voie, mi-e silă de război
O nesfârșită pace rămâie între noi
Și focul înfruntării de-a pururi fie stins,
Tu ești aceea care, c-un zâmbet, m-a învins...
Neuitarea…
Mi-e dor de tine, femeie frumoasă,
Cu frunte înaltă şi ochi migdalati,
Închisă în gânduri şi misterioasă,
Plecată departe cu paşi neumblaţi…
Din mâna ta albă se scurge o floare
Şi valuri se leagănă pe glezna ta,
Născută din nuferi şi spumă de mare,
Pierdută-n luceferi, visând la o stea…
Un zâmbet ascuns, enigmatic, rebel,
Pictat peste buze cu flori de cais,
În turnul de fildeş din vechiul castel,
Prizonieră-n uitarea deşartului vis…
Acorduri de liră în hăuri ascunse,
Un hohot din plânset de alb pescăruş,
Ecouri din peşteri de ochi nepătrunse,
Copil care doarme în tainic culcuş…
Icoana perfidă a nopţii polare,
Calvar plin de perle, extatic-angoasă,
Sirenă plutind printre munţi de ninsoare,
Etern dor de tine, femeie frumoasă…