Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) Revista Cuvantul Literar - Nr. 1 (decembrie 2016) | Page 7

7

întâmplarea cu pricina și la un sentiment de dragoste nemaîntâlnit, era îndragostit de o străină cunoscută, reîntâlnită în vis. Cine știe dacă abisurile întrevăzute în închipuire nu sunt mai înspăimântătoare decât cele pe care le va avea de ocolit în realitate? Se baza acum, confuz totuși, pe stăpânirea vremelnică a unor creste de stânca înzăpezite, la fel de amăgitoare ca iubirea;sorții de izbânda rămân îndoielnici, chiar dacă Alexandru va scăpa teafar din lanțul de trăiri, cu prima verigă adăugată atunci când a simțit -în stare de veghe sau de vis- pentru întâia dată străfulgerarea necunoscutului. De atunci visul s-a întors la el necontenit, ca o maree, dupa o regulă nescrisă, prestabilită. Necunoscuta își făcea apariția la răstimpuri și niciodată înduplecată de voința sau chemarea lui. Sosea întotdeauna pe neașteptate, adusă pe creasta vălurită a unui vis și se risipea tot atât de simplu, însă stătea în lumina reflectoarelor pe ecranul minții lui Alexandru destul cât să își întipărească imaginea ei,care căpăta contururi tot mai limpezi, tot mai realistice. Tot ce putea face era să tacă și să țină în sine totul. Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat să se facă tăcere în jurul său. Cui putea Alexandru să împărtășească iubirea pentru... un vis? O căuta în toate prezențele feminine , pe stradă, în tramvai, la facultate. De îndata ce el era ajuns în teritoriul somnului, venea ea, și cu un gest suav, stângaci ,ce dovedea o candoare subtilă, îngenunchea lângă pat, pe covor, și-și apropia obrazul de al lui. El o privea un răstimp așa, printre pleoapele-i închise. Răsuflarea ei blândă se topea într-a lui și se întâmpla ca uneori, dupa ce se deștepta dimineața, să i se pară că ea a dormit cu adevărat pe perna lângă el...doar în vise, acea perfecțiune cu chip angelic de femeie trăia și se mișca în coordonatele vieții lui Alexandru, nu-i oferea nici cel mai mic prilej de gelozie, nu era loc de umbra vreunei îndoieli. Se simțea simultan liber și înlănțuit , amintindu-și de vorbele lui Faust:iubesc pe acela care dorește imposibilul.

Dupa ce trecuse o săptămână , a opta zi din octombrie însă aduse o întamplare echivocă. Bizar...cu câteva zeci de minute înainte de închiderea gării, Alexandru își aminti că trebuie să primeasca un pachet de acasă,de la părinții săi, cu vechiul echipament , de portar, căci voia să reconstruiască firul acestor 5 ani trecuti fără să-și aminteasca vreun progres în fotbal, sau dacă a iubit pe altcineva înafară de Ștefania, prietena lui din preajma vârstei de 18 ani. Odată ajuns în gară , extenuat și buimac dupa ce a alergat pe străzile Brașovului, căci ultimul tren plecase cu puțin înainte să ajungă el, se trezește față în față cu ...femeia din vis. Era chiar ea, reală, umană. Să fie oare atât de limpede realitatea? Fiecare detaliu îi era corespondent cu o exactitate înfiorătoare. Ochii i se împaienjeniseră, pulsul crescuse peste măsura admisă, și simțea, dragostea,”foamea de femeia unică”. Era ea întradevăr, înaltă, suplă , nemaivăzut de frumoasă, și la fel de grabită ca și el, dezamăgită de pierderea ultimului tren,spre destinația ei. Alexandru Lung se stăpâni cu o forță de autocontrol imensă, ar fi putut leșina din pricina intensității șocului prin care trecea. Precum Big Bangul, în cazul lui început în primul vis, se preapoate spune că suferise în sine un Big Crunch al simțirilor neîntemeiate. Acum putea începe ceva real cu femeia pe care deja o iubea, și de care nu-și putea dezlipi privirea. Schița un zâmbet deliric si cu amabilitate făcuse în sfârșit cunoștință cu Felicia Gavrilescu. Precum unul din personajele masculine ale lui Jane Austen, gentilom desăvârșit,Alexandru se asigură că ciocnirea lor sub semnul acestei fortuna labilis nu o afectase fizic pe cea care îi dăduse lumea peste cap. Era femeia lui, cea pe care de o săptămână o întâlnea noapte de noapte și chiar și ziua. Era paharul de apă după o lungă vreme petrecută în deșert,în seceta sufletului ce avea nevoie de iubire,o picătură în ocean poate,dar fără picătura aceea un om nu poate trăi.