acestea amplificate de firea mea mult prea sensibilă, dar mă consola faptul că mi-am găsit curaj să privesc cu optimism la amintirile pe care le voi acumula din experiențele următoare. Din dorința de onestitate, aș minți dacă aș spune că toate amintirile sunt frumoase .
-Îmi place enorm sa te ascult, felul în care vorbești..
-Ai grijă Alexandre, să nu te îndragostești cumva. Poate aveai până acum vreo șansă să te împrietenești cu mine, dar iubirea deja e un joc serios.
-Nu pot să nu . Nu pot să îți promit că nu .E peste limitele rațiunii mele ce se întâmplă acum în mine.
-Mai bine nu mi-ai cere iubire. Când negrul și acel roz pal se întâlnesc, pur și simplu e sațietatea. Te saturi de mine, de neechilibrul meu, de vulcan, de liniște. Pur și simplu te vei sătura cum și eu mă satur uneori.
-Nici nu mă lași să văd concret negrul și rozul pal, la lumina clară a zilei. Iți pot spune că și atunci când vom fugi de noi, eu te-aș trage spre mine,și că iubirea poate schimba tot. Nu mă depărta înainte să ne apropiem.
-Eu așa am fost dintotdeauna. Gândesc tot ce mi se întamplă la scală infinitezimala. Asta a fost daunator…adolescența mea, frumoasă, dar grea perioadă.
-Lasă-mă să-ți spun ceva. Nimeni nu îți poate garanta că într-o zi nu vei mai simți frustrare,tristețe,durere. Cel mai probabil așa suntem noi oamenii concepuți biologic, psihic, să trăim o vastă gamă de trăiri afective puternice, ajunse prima dată la apogeu ,îndeosebi în adolescență. ,,Carpe diem” se referă la mai mult decât să te focalizezi pe întregul proces laborios de studiu.
-Vreau să rămân cu amintiri, să nu simt că a trecut timpul fără să fi experimentat nimic, o îndelunga amânare a dezvoltării mele ca om, cea personală, dar și a inteligenței emoționale de la adolescență până în prezent.
-Andre Maurios in Memoriile sale spunea că este o mare nebunie și aproape totdeauna pedepsita să te întorci, să vrei să retrăiești la 40 de ani tot ce ai iubit sau te-a bucurat la 20.La vârsta asta, anii maturității, ar fi un supliciu să retrăiești anumite iubiri.. .
-Aș vrea să înțeleg ce am iubit, ce am trăit și mai ales, să mă înțeleg pe mine… în jurul vârstei de 16 -17 ani, eram extrem de sensibilă, naivă,bleguță și isteață simultan. Ulterior ,am devenit mai realistă, dar pentru că am trăit anumite procese afective la intensitate adesea mai mare decât moderata, îmi voi aminti, multe, monstruos, momente, oameni, cantitativ, de o masivitate arhitectonică.
-Omul e ca vioara, pui degetul într-un loc, sună într-un fel, pui degetul în alt loc, sună altfel, spunea Luceafarul literaturii romane, iar tu îmi pari aidoma unei partituri de anvergura enesciana. Trăirile afective foarte intense dezorganizeaza conduita, blocheaza deciziile, activitatea, accentueaza concordanta sau neconcordanta dintre cerintele interne si realitati.
-Eu una nu ma consider mereu labil afectiv, dar ma regasesc constant in vorbele lui Caragiale: “simț enorm și văz monstruos”. Îmi place să citesc oamenii, apoi să compun, să le găsesc echivalent apoi, în propriul univers, printre hârtii de un alb perfect, mâzgâlite de cerneala unui stilou ieftin, să devin un demiurg, anonim, dar în ceea ce compun să știu că ating perfecțiunea mea, că nu voi fi