Raport anual 2018 Raport Anual 2018 | Page 26

Îngrijire pe termen lung pentru persoanele cu hepatită virală Scopul programului Fundaţiei Baylor pentru persoanele cu hepatită virală este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor infectate cu virusurile hepatitice B şi C în judeţele Constanţa şi Tulcea. Activităţi principale: • Evaluarea tuturor persoanelor care solicită serviciile de îngrijire, • Sprijin pentru a creşte abilităţile de autoîngrijire, • Navigare în sistemul public de sănătate, • Analize de sânge neacoperite de asigurarea medicală, • Activităţi de informare cu privire la drepturile pe care le au persoanele care suferă de hepatită cronică. În mod direct, oferim servicii care nu se regăsesc în sistemul medical, iar indirect îi ajutăm pe pacienţi să profite la maximum de ceea ce oferă sistemul medical. Persoanele diagnosticate cu hepatită virală în urma testării voluntare într-unul dintre centrele de testare ale Fundaţiei Baylor nu sunt lăsate fără plasă de siguranţă. La fel se întâmplă cu un număr mare de persoane care au aflat vestea aceasta neplăcută în urma efectuării unui test în altă parte şi au primit recomandarea de la medic să ni se adreseze pentru a solicita servicii de îngrijire pe termen lung. La Baylor, toţi cei care solicită servicii de îngrijire pe termen lung pentru hepatite virale, beneficiază de servicii de evaluare a stilului de viaţă, de identificare a problemelor psiho-emoţionale sau, eventual, a depresiei care este adesea asociată cu aflarea diagnosticului de boală cronică, iar consilierii de navigare îi ajută să îşi găsească calea în sistemul medical, prezentându-le toate serviciile care există în comunitate. Cu ajutorul serviciilor de navigare în sistemul public de sănătate, pacientul are posibilitatea să ia o decizie informată: alege unde vrea să meargă, să îşi aleagă medicul infecţionist ori gastroenterolog şi află care sunt costurile asociate legate de monitorizare. Programul de îngrijire pe termen lung a persoanelor cu hepatite permite şi acoperirea cheltuielilor cu analizele de monitorizare pentru pacienţii cu hepatită B şi hepatită C. Preţul multor analize este destul de ridicat şi poate deveni un obstacol pentru unele persoane. 26