Raport anual 2015 română Raport anual 2015 română | Page 8

UN LIDER CU SUFLET

Un omagiu adus domnului Jeff Richardson

Profităm de această ocazie pentru a-l celebra pe unul dintre cei mai vechi parteneri şi prieteni ai BIPAI, domnul Jeff Richardson. Baylor România nu ar fi ceea ce este astăzi fără aportul extrem de important al domnului Richardson, care se retrage din activitate după o îndelungată carieră ca susţinător al persoanelor infectate cu virusul HIV.

Fiind liderul, în ultimii 15 ani, al Abbott Fund şi AbbVie Foundation, domnul Richardson a avut un rol cheie în înfiinţarea Centului de Excelenţădin România, în deschiderea Casei Florilor şi, mai târziu, a apartamentelor pentru tineri vulnerabili cu HIV. I se datorează, de asemenea, serviciile medicale oferite de Fundaţia Baylor pacienţilor cu HIV şi hepatită din România.

Ca o moştenire a muncii sale care a schimbat vieţi, multe dintre programele pe care le-a susţinut au fost preluate, având astfel o dezvoltare semnificativă. Spre exemplu, prima clinică BIPAI a fost inaugurată în România, cu sprijinul Abbott şi Abbott Fund, în aprilie 2001, cu peste 600 de pacienţi. Astăzi, reţeaua Baylor deserveşte mai mult de 270.000 de copii şi tineri cu HIV/SIDA şi alte boli care pun viaţa în pericol, în 14 ţări.

8