Petale de lumina Revista Peteale de lumina nr 19 b pentru net | Page 3

Primăvară. Şi cât am aşteptat-o… Cât am tânjit după răcoarea ei, după verdele ei, după parfumul ei… Numai eu ştiu. Privesc pe fereastră. Zăpada îmi fură ochii cu strălucirea ei. Am început parcă să o urăsc. Tot ce vreau acum e să-mi răsfăţ privirea cu iarba de smarald şi să mă adâncesc în albastrul cerului. Iarna e pe sfârşite, iar asta e tot ce mă bucură. Gândul la vremea însorită mă face să tremur parcă, îmi dă fiori. Luna martie îmi aduce în dar zile unice. 1 Martie sper să mă găsească într-o bună stare, fericită şi împlinită, pentru ca mai apoi să urmeze ziua de 8 Martie, Ziua Mamei, în care să îi pot mulţumi pentru tot ce a făcut pentru mine. În concluzie, Martie este luna femeii, este luna mea. Urmează luna aprilie, care îmi aduce multă bucurie în suflet cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Vine şi vacanţa de Paşti, în care sper să mă recreez. Urmează ultima lună a primăverii, mai, care-mi este atât de dragă. Este luna florilor şi a miresmelor îmbietoare, luna cea însorită care vesteşte parcă sosirea verii. Acest anotimp îmi trezeşte multe amintiri din copilărie, căci e anotimpul în care zburdam fericită pe câmp, când nu cunoşteam ce înseamna grijle, ori tristeţea. Tot primăvara îmi împleteam coroniţe multicolore din flori, pe care le purtam oriunde şi cu care mă mândream. Primăvara mă simt îndrăgostită, îndrăgostită de frumos, de orice. Primăvara ştiu cel mai bine să iubesc şi să fiu iubită, iar imaginaţia mea nu cunoaşte nicio limită. Inima-mi tresaltă la gândul ca mâine e 1 Martie, prima zi din acest minunat anotimp. Andra Resmeriţă, clasa a VII-a B 3 1