Petale de lumina Revista Peteale de lumina nr 19 b pentru net | Page 21

Deschid uşa încet, mama, puţin încruntată priveşte concentrată monitorul. Are ceva
de lucru. Degetele fine alunecă pe tastatură asemeni unei claviaturi de pian.
Îmi sunt atât de dragi mâinile ei, simt parcă mângaierea, atingerea gingaşă
când îmi atinge obrazul. Îi privesc chipul, ochii se îndreaptă o secundă spre mine,
zâmbeste.Unul dintre cristale clipeşte ştrengareşte, îmi face cu ochiul. Aşa e mama,
mereu cu zâmbetul pe faţă atunci când mă priveşte.
- Ce s-a întâmplat puiule? Ai nevoie de ceva?
- Nu. Am vrut doar să văd ce faci.
Aş vrea să mă retrag în linişte să o las să-şi vadă de lucru. Ceva mă opreşte.
Puţin adusă de spate, concentrată din nou, mama e fiinţa cea mai dragă…ştiu că ar
face orice să fiu fericit. Simt că întotdeauna, privirea ei albastră îmi va linişti
temerile, că la pieptul ei, voi găsi mereu toată liniştea din lume. Inima îmi bate
repede. Cu ochii la ea mă aşez la birou. Ştie că sunt în camera cu ea şi zâmbeşte..
- Mai ai lecţii, nu-i aşa?
- Da, pot să stau cu tine?
- Bineînteles!
Privesc pagina goală. Scriu încet titlul compunerii pe care o am de făcut…
Mama. Ce aş putea să scriu, sunt milioane poate de scriitori care şi-au descris
mamele. Ce este în sufletul meu când mă gândesc la ea, e greu de pus pe hârtie.
Cuvintele nu se regăsesc…mi-e dragă tare şi aş vrea să pot să-i multumesc pentru
că este aşa: pentru mine cea mai frumoasă, iubitoare, sinceră, întelegătoare…
într-un cuvânt MAMA!
Prin minte îmi trec frânturi de întamplări cu ea…când sunt răcit, dragostea cu
care mă îngrijeşte, calmul cu care îmi explica fiecare nedumerire a mea, grija pe
care o are mereu să nu-mi lipsească nimic. Încet, pagina se umple cu descrierea
mamei, cu gândurile mele despre ea…
Deodată o picatură căzută de sus, pe pagina mea. Pe nesimţite, mama citea
compunerea. O lacrimă a căzut la sfârsitul paginii. Impresionată mă mângâia şi
lacrimile îi curgeau pe obrajii calzi…Dar zâmbea.
- Ştiu că toţi copiii vorbesc frumos despre mamele lor, mi-a spus ea. Dar eu
sunt foarte fericită că te am! Îţi mulţumesc Alex!
Împietrit, aş vrea să-i spun mamei cât o iubesc. Ea ştie, la fel cum ştiu şi eu.
Cuvintele sunt de prisos.
Îmi doresc să ajung un OM, aşa cum mama mea încearcă să mă educe.
Sfaturile ei, poveţele ei şi dragostea pe care mi-o dă mă obligă să fiu aşa…
Alexandru Burlacu, clasa a VI-a D
21
19