Petale de lumina Revista Petale de lumina nr. 18 | Page 21

2. Timp prea sfânt Dumnezeu, râde blând Pieptu-i varsă iubire Lumi-i dă mântuire, Pace-n ea aducând; Pace-n ea aducând. 3. Noapte de vis Timp prea sfânt Păstoraşi vin cântând Îngerii cântă: Aleluia Lumii vestesc bucuria! Domnul e pe pământ! Domnul e pe pământ! Purificare de Crăciun Ne apropiem încet, încet de sărbătorile sfinte, adică Naşterea Mântuitorului Nostru, Iisus Hristos. Cu toţii ştim ce înseamnă această sărbătoare în care ne implicăm nu numai trupeşte ci şi su- fleteşte. Odată intraţi în Sfânta Biserică, ascultăm slujbele, ne spovedim şi ne împărtaşim, purificându-ne sufletele şi mintea. Această purificare de Crăciun nu înseamnă numai atât, ci şi întelegerea legăturii strânsă dintre noi şi familiile noastre, semenii noştri, prietenii, chiar şi cei necunoscuţi nouă. Cu toţii ar trebui să trăim acele clipe minunate, acele naşterii lui Iisus, fiul Sfintei Fecioare Maria. În cele trei zile pline de magia sărbătorilor de iarnă, cu toţii trăim o bucurie aparte şi ne simţim altfel. Avem sufletele dechise, ceea ce ne face să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine unii cu alţii. Cristian Mihai, clasa a I-a D 19