Paperless spring 2016 | Page 3

Marc Prensky îi și numește pe elevi „digital natives”. Aceștia s­au născut în această lume digitală, folosesc de mici instrumentele de comunicare modernă, spre deosebire de profesori, numiți „digital immigrants”,  care au făcut mai târziu cunoștință cu noile tehnologii . Marc Prensky subliniază faptul că profesorii și procesul educațional trebuie să se adapteze la noile realități. Majoritatea celor implicați în procesul de învățământ (elevi, profesori, părinți) sunt de acord cu acest lucru. Și eu sunt de acord, de aceea nu voi insista. Pe această temă s­au scris nenumărate cărți sau articole vă invit să le citiți. Dar vreau să prezint un aspect, poate nu cel mai important, dar cu siguranță des întâlnit al acestui „conflict” între nativi și imigranți. Uneori elevii întreabă la oră:  la ce îmi folosește ceea ce îmi predați?  Își argumentează întrebarea: dacă voi căuta pe laptop sau pe smartphone găsesc aceste date. Găsesc formulă pentru aria patrulaterului, am instalat dicționar online pentru cuvintele englezești, în 10 secunde găsesc capitala oricărui stat, descarc în 2 minute implementarea în C al oricărui algoritm. Și exemplele ar putea continua. Cu aceeași întrebare s­a confruntat și Harold Finch, interpretat de Michael Emerson, eroul principal al serialului Person of Interest. Într­unul din episoade Harold, pentru a prinde un răufăcător, devine profesor de matematică într­un liceu din New York și trebuie să le vorbească elevilor despre numărul π (pi) . Prima reacție a elevilor după prezentarea titlului lecției a fost indiferența totală, dar la insistențele profesorului o elevă a întrebat la ce ne folosește nouă acest număr? Răspunsul lui Harold a fost genial: „pi este egal cu 3,14. și acesta este numai începutul. Dacă voi calcula valoarea zecimalelor, acestea vor continua la infinit, nu se vor repeta niciodată. Asta însemnă că acest șir de zecimale conține orice alt număr: data ta de naștere, combinația lacătului de la dulap, numărul de la asigurarea socială, toate se află acolo undeva. Și dacă transformi numerele în litere vei obține toate cuvintele care au existat vreodată, în orice combinație posibilă; prima silabă pe care ai spus­o ca și copil, numele ultimei iubiri, întreaga poveste a vieții de la început până la sfârșit, tot ceea ce vom face sau vom spune; toate posibilitățile infinite ale lumii se găsesc în acest mic cerc. Acum, ce vei face cu această informație sau la ce îți va folosi depinde de tine.” Aproape același lucru m­a întrebat un elev de clasa a XII­a când stabileam temele de atestat. La ce îmi folosește să dau atestatul? Eu nu am avut un răspuns genial ca Harold Finch. Am răspuns cu banalul „dacă nu vrei, nu ești obligat să­ți dai atestatul”. Totuși, peste câteva zile elevul a venit și a spus că dorește să­și dea atestatul. Ulterior am aflat că și­a schimbat dorința la insistențele și presiunile unei alte persoane. Dar acest lucru nu are impotanță pentru povestea noastră, vreau doar să subliniez că nici când a solicitat tema de atestat nu era convins că îi va folosi la ceva. Chiar fără prea mare entuziasm a început să lucreze și a reușit să facă o lucrare decentă. Singur, exceptând un minim ajutor din partea mea, a construit ceva. Nu a revoluționat lumea IT, nu s­a îmbogățit pe urma softului realizat, a creat doar un soft folosind Visual C#. La susținerea lucrării (pe atunci profesorii veneau de la alte școli trimiși de Inspectoratul școlar), unul din evaluatori a exclamat: ce program (soft) fain! Și atunci am văzut cum elevul se luminează la față și zâmbește mulțumit. Acel zâmbet a fost neprețuit. Pentru toate celelalte poate că există net sau smartphone. De atunci elevul respectiv a terminat facultatea și lucrează la o firmă de IT. Dacă i­a folosit la ceva atestatul? Nu știu. Dar pentru cei interesați vă pot oferi adresa lui de e­mail să­l întrebați personal. Prof. LUKÁCS SÁNDOR [email protected]