Optimism nr.30 - decembrie 2016 | Page 11

Tratament inovator pentru copiii cu tuberculoză

Copiii preţioşi ai anului 2016

De la copiii infectaţi , la părinţii fericiţi ai unor micuţi sănătoşi . De la „ generaţia HIV ” la „ generaţia copiilor preţioşi ”. Pentru bolnavii infectaţi cu virusul HIV tranziţia nu a fost uşoară . Tratamentele , teama , speranţa la o viaţă normală , toate au creat un amalgam de sentimente şi de temeri . Însă , pentru mulţi dintre cei infectaţi cu HIV , visul a devenit realitate . De la începutul acestui an , 14 beneficiare ale serviciilor Fundaţiei Baylor Marea Neagră au rămas însărcinate , copiii fiind doriţi şi aşteptaţi cu dragoste de familiile lor . Deja , 13 micuţi sănătoşi au ajuns acasă , iar evoluţia lor este îmbucurătoare .

„ Cel mai important şi mai emoţionant eveniment în viaţa unui cuplu sau a unei familii , mai ales dacă este infectată / afectată HIV / SIDA , este naşterea unui copil . Acest lucru se datorează faptului că de la o generaţie bolnavă se ajunge acum la o generaţie sănătoasă dacă se respectă toate recomandările specialiştilor . Acestea ţin de terapia antiretrovirală , de alimentaţie , de controlul infecţiei HIV , dar şi de planificare familială şi de susţinerea tuturor membrilor familiei afectate , nu numai a cuplului ”, spune dr . Rodica Mătuşa , cea care i-a îngrijit încă din primii ani de viaţă pe actualii părinţi fericiţi .
La rândul său , dr . Violeta Cîndea , medic cu competenţe în planificarea familială în cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră , subliniază importanţa controlului preconcepţie atât în cazul cuplurilor seropozitive , cât şi în cazul celor neinfectate HIV : „ Avem , actualmente , tot ceea ce ne trebuie pentru a preveni infecţia transmisă de la mamă la copil . O importanţă majoră o are , însă , controlul pre-concepţie , planificarea viitoarei sarcini . Cuplurile care ştiu că sunt infectate , dar şi cele care nu îşi cunosc statusul , ar trebui să se testeze , să îşi facă analizele înainte de eventuala sarcină . Trebuie evitată situaţia în care se procreează într-un cuplu în care infecţia cu virusul HIV nu este cunoscută sau este prost gestionată , riscul de transmitere la făt fiind foarte mare în acest caz ”.
În anii trecuţi , 40 % dintre nounăscuţi erau infectaţi pe cale verticală , de la mamă la făt . Acum , numai 1 % dintre cazuri mai au această cauză .
„ Este foarte importantă monitorizarea a nou-născutului şi a mamei cel puţin doi ani după naştere pentru că doar după vârsta de 18 luni se poate spune cu precizie dacă micuţul este sau nu infectat HIV . Supravegherea lui este importantă pentru a-i asigura o stare bună de sănătate , alimentaţie artificială , cu lapte praf , şi o evaluare clinico-biologică periodică ”, explică dr . Rodica Mătuşa , consultant medical la Fundaţiei Baylor Marea Neagră .

Tratament inovator pentru copiii cu tuberculoză

Un medicament nou pentru copiii cu tuberculoză a fost lansat zilele acestea de Societatea Pediatrică din Papua Noua Guinee , în Parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii , Departamentul Naţional de Sănătate , Spitalul General din Port Moresby , Baylor College of Medicine Texas Children ’ s Hospital Program şi Exxon Mobil .

Dr . Henry Welch , preşedintele Societăţii Pediatrice a decarat că medicamentul este dizolvabil şi va putea fi administrat mai uşor copiilor . La rândul său , medicul Lucy John de la Departamentul Naţional de Sănătate spune că motivul pentru care copiii se îmbolnăvesc de tuberculoză , în cele mai multe cazuri , este pentru că părinţii suferă de această boală . Totuşi , tuberculoza este o boală vindecabilă şi noul medicament este un mod de a reduce cazurile de îmbolnăvire la copii .
Proiectul va fi testat timp de 12 luni la Spitalul General din Port Moresby şi presupune tratamentul cu numai două pastile pe zi . Copiii nu vor mai primi medicaţie specifică adulţilor , dificil de înghiţit , pastile care trebuie zdrobite sau tăiate în jumătate , cu un gust neplăcut . Aceste pastile dizolvabile au gust dulce şi un dozaj potrivit pentru copii . În urmă cu mai puţin de un an , tratamentul a fost lansat şi în ţări precum Kenya , Republica Democrată Congo şi Myanmar .
„ Tratamentul este inovator nu neapărat prin compoziţia sa , ci mai ales prin modul de administrare . Este foarte important să tratăm tuberculoza , iar facilitarea administrării medicaţiei este , fără doar şi poate , un pas înainte ”, a declarat dr . Emanoil Vasiliu , medic pneumoftiziolog la Fundaţia Baylor Marea Neagră .
Sursa foto : The Global Tuberculosis Program
11