Optimism nr. 31 Baylor nr 31 | Page 13

Screening pentru cancerul de col uterin la femeile infectate cu HIV

Fundaţia Baylor Marea Neagră se aliniază demersurilor mondiale de screening pentru depistarea cazurilor de cancer de col uterin la femeile infectate cu HIV .
În 2016 , 64 de femei HIV-pozitive au beneficiat la Baylor de teste gratuite pentru depistarea tulpinilor virusului Human Papilloma ( HPV ). Programul Naţiunilor Unite pentru HIV şi SIDA a lansat un apel pentru o mai bună informare a femeilor infectate HIV despre pericolul reprezentat de cancerul de col uterin . Acesta este pe locul doi în topul tipurilor de cancer de care suferă femeile la nivel mondial , iar riscul este de cinci ori mai crescut la persoanele cu HIV decât la cele neinfectate . „ Infecția cu HIV reprezintă un factor agravant al evoluției naturale a infecției cu HPV la femeile active sexual : infecția cu HPV va persista la un număr mai mare de femei , probabilitatea infectării cu mai multe tulpini HPV este mai mare , infecția va progresa mai rapid , determinând apariția unor leziuni precanceroase la vârste mai mici . Depistarea precoce a leziunilor precanceroase este foarte importantă , pentru că multe pot fi tratate și vindecate , împiedicând astfel apariția cancerelor de col . Recomandarea este ca toate femeile ( indiferent de vârstă ) care sunt active sexual să facă screening pentru depistarea cancerului de col cât mai repede după ce au fost diagnosticate cu HIV . Repetarea testărilor ulterioare se va face la recomandarea medicului , în funcție de factorii de risc individuali ”, spune dr . Violeta Cîndea , medic cu competenţe în planificare familială la Fundaţia Baylor Marea Neagră .

Baylor , aliat în lupta împotriva tuberculozei

Tuberculoza , una dintre cele mai importante maladii mondiale , este combătută și prin serviciile oferite de Fundația Baylor Marea Neagră , obiectivul fiind de a preveni îmbolnăvirea de TBC a persoanelor care trăiesc cu HIV . Acești pacienți reprezintă o grupă la risc , iar prevenire este cea mai bună metodă pentru păstrarea stării lor de sănătate , a familiilor lor , dar și a întregii comunități .

„ Fundaţia Baylor Marea Neagră desfășoară un program de prevenire a îmbolnăvirii de tuberculoză prin oferirea tratamentului profilactic , cu izoniazidă , în mod gratuit , pacienților HIV-pozitivi care , în urma evaluării medicale sunt considerați la risc crescut de a face TBC . Suntem bucuroși că în ultimii ani cazurile noi de tuberculoză la pacienţii infectaţi HIV sunt în continuă scădere ”, a declarat dr . Emanoil Vasiliu , medic pneumoftiziolog în cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră .
În ultimii ani , sute de pacienţi au primit profilaxie pentru TBC în cadrul programului Fundaţiei Baylor Marea Neagră : în 2014 – 131 de pacienţi , în 2015 – 127 de pacienţi şi în 2016 – 104 pacienţi .
La nivel mondial , în 2015 , 35 % dintre decesele prin HIV s-au datorat TBC . Persoanele care trăiesc cu HIV au reprezentat 1,2 milioane ( 11 %) din totalul cazurilor noi de tuberculoză .
România este una dintre ţările europene cele mai afectate de TBC . La finele anului 2015 , la nivel naţional erau înregistrate peste 14.000 de cazuri de tuberculoză dintre care 12.001 de cazuri noi şi 2.240 de recidive . Anual , în ţara noastră se înregistrează peste 500 de cazuri noi de TBC cu rezistenţă la medicamente . Judeţul Constanţa se află pe locul patru la nivel naţional cu 505 cazuri noi te tuberculoză înregistrate în 2015 , după Bucureşti , Iaşi şi Dolj . În 2016 , România înregistra cea mai mare incidenţă a tuberculozei , de cinci ori peste media din Uniunea Europeană . Statisticile de anul trecut arată că ţara noastră înregistra aproximativ 20 % din cazurile de TBC raportate în UE , în condiţiile în care deţine doar 4 % din populația Uniunii .
13