My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 8

replicile personajelor caragialiene se sustrag raporturilor cauză-efect, criticul identificând în comedii elemente care îl ataşează pe Caragiale tradiţiei absurdului: "falsa selecţie socială, decăderea valorilor, lipsa oricărui instinct constructiv, degradarea omului prin deturnarea de la sine, prin alienare". Dramaturgul, explică Constantinescu, a văzut absurdul lumii sale şi a "profetizat" câteva dintre elementele devenirii ei viitoare: "omul alienat", "omul fără calităţi", "păpuşa automată". Mai mult, el şi-a caracterizat nu o dată propria viziune folosind chiar termenii: "monstruos", "apocaliptic", "absurd". Celebra autocaracterizare, "simt enorm şi văd monstruos" este considerată a fi cea mai sugestivă. De altfel, Paul Zarifopol scria: "cuvintele acestea nu sunt numai o formulă ocazională, ci rezumă un temperament şi lămuresc o formulă artistică". Universul caragialian, definit drept o lume cvasi-halucinantă a unor scheme umane este totuşi o lume adevărată în care personajele capătă o libertate care le permite să se dezlănţuie. Comicul de limbaj reprezintă pentru I. Constantinescu unul dintre principalele procedee de schiţare a tipologiei caragialiene. În domeniul limbajului el consideră că "automatismul de paiaţerie al personajelor este foarte evident şi, ca s tructură, asemănător cu acela al jocului păpuşăresc popular". Aşadar, vocabularul constituie un mecanism esenţial în acţiunea de a stârni râsul. "O limbă pestriţă, în care idiotismele, neologismele, particularităţile dialectale abundă, colorează şi caracterizează personajele". De asemenea, introducerea neologismelor, alternanţa dintre sonoritatea exotică şi cea autohtonă, ca şi stâlcirea cuvintelor produc un efect comic care nu mai poate fi catalogat ca şi comic de limbaj. Criticul dă drept exemplu repetiţia aceloraşi fraze [în cazul lui Dandanache, Pristanda şi Trahanache], deformarea cuvintelor şi a sensurilor lor, instaurarea, în unele momente, a noncomunicării care ilustrează aceaşi tehnică a păpuşăriei. Vorbind despre modalităţile de construcţie ale personajelor, Constantinescu identifică unele elemente ale artei măscăriciului. Evident în acest sens ar fi faptul că şi Cetăţeanul turmentat şi Dandanache relatează fapte trecute sau prezente, mimându-le. Păstrând tehnica măscăriciului, explică criticul, personajul lui Caragiale este el însuşi un spectacol, joacă limbajul şi situaţiile, se joacă pe sine. Cetăţeanul turmentat este denumit super-tip comic, după opinia criticului acesta păstrând ceva din onestitatea şi bonomia clovnului tradiţional. Apariţia lui în scenă este adesea nedorită, este bruscat, insultat, înşelat deşi nu bruschează, nu insultă şi nu înşală pe nimeni. Este de observat că, deşi Cetăţeanul este mereu turmentat, limbajul său e mai puţin incoerent decât al altor personaje, este cel mai apropiat de bunul simţ al clovnului tradiţional. "Clovnul tradiţional era un personaj dedublat: nebunia lui era adesea o mască; dincolo de burlesc şi de caricatură, umanitatea sa era intactă şi satiriza, ca personaj raisonneur". Criticul evidenţiază faptul că tipul dramaturgului e simplificat la maxim, pierzându-şi dubla lui natură şi păstrând numai aparenţa bufonului, uneori absurdă, care devine natura sa adevărată. Această "simplificare" a naturii clovnului atinge adâncimi nebănuite, care indică un abis al naturii umane mecanizate; personajul devine o păpuşă mecanică, 7