My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 8
replicile personajelor caragialiene se
sustrag raporturilor cauză-efect, criticul
identificând în comedii elemente care îl
ataşează
pe
Caragiale
tradiţiei
absurdului:
"falsa
selecţie
socială,
decăderea valorilor, lipsa oricărui instinct
constructiv, degradarea omului prin
deturnarea de la sine, prin alienare".
Dramaturgul, explică Constantinescu, a
văzut absurdul lumii sale şi a "profetizat"
câteva dintre elementele devenirii ei
viitoare: "omul alienat", "omul fără
calităţi", "păpuşa automată". Mai mult, el
şi-a caracterizat nu o dată propria viziune
folosind chiar termenii: "monstruos",
"apocaliptic",
"absurd".
Celebra
autocaracterizare, "simt enorm şi văd
monstruos" este considerată a fi cea mai
sugestivă. De altfel, Paul Zarifopol scria:
"cuvintele acestea nu sunt numai o
formulă ocazională, ci rezumă un
temperament şi lămuresc o formulă
artistică".
Universul
caragialian,
definit
drept o lume cvasi-halucinantă a unor
scheme umane este totuşi o lume
adevărată în care personajele capătă o
libertate care le permite să se
dezlănţuie.
Comicul de limbaj reprezintă
pentru I. Constantinescu unul dintre
principalele procedee de schiţare a
tipologiei caragialiene. În domeniul
limbajului el consideră că "automatismul
de paiaţerie al personajelor este foarte
evident şi, ca s tructură, asemănător cu
acela al jocului păpuşăresc popular".
Aşadar,
vocabularul
constituie
un
mecanism esenţial în acţiunea de a
stârni râsul. "O limbă pestriţă, în care
idiotismele,
neologismele,
particularităţile dialectale abundă,
colorează şi caracterizează personajele".
De
asemenea,
introducerea
neologismelor,
alternanţa
dintre
sonoritatea exotică şi cea autohtonă, ca
şi stâlcirea cuvintelor produc un efect
comic care nu mai poate fi catalogat ca
şi comic de limbaj. Criticul dă drept
exemplu repetiţia aceloraşi fraze [în
cazul lui Dandanache, Pristanda şi
Trahanache], deformarea cuvintelor şi a
sensurilor lor, instaurarea, în unele
momente, a noncomunicării care
ilustrează aceaşi tehnică a păpuşăriei.
Vorbind
despre
modalităţile
de
construcţie
ale
personajelor,
Constantinescu identifică unele elemente
ale artei măscăriciului. Evident în acest
sens ar fi faptul că şi Cetăţeanul
turmentat şi Dandanache relatează fapte
trecute sau prezente, mimându-le.
Păstrând tehnica măscăriciului, explică
criticul, personajul lui Caragiale este el
însuşi un spectacol, joacă limbajul şi
situaţiile, se joacă pe sine.
Cetăţeanul
turmentat
este
denumit super-tip comic, după opinia
criticului acesta păstrând ceva din
onestitatea
şi
bonomia
clovnului
tradiţional. Apariţia lui în scenă este
adesea nedorită, este bruscat, insultat,
înşelat deşi nu bruschează, nu insultă şi
nu înşală pe nimeni. Este de observat că,
deşi Cetăţeanul este mereu turmentat,
limbajul său e mai puţin incoerent decât
al altor personaje, este cel mai apropiat
de bunul simţ al clovnului tradiţional.
"Clovnul tradiţional era un personaj
dedublat: nebunia lui era adesea o
mască; dincolo de burlesc şi de
caricatură, umanitatea sa era intactă şi
satiriza, ca personaj raisonneur". Criticul
evidenţiază faptul că tipul dramaturgului
e simplificat la maxim, pierzându-şi dubla
lui natură şi păstrând numai aparenţa
bufonului, uneori absurdă, care devine
natura
sa
adevărată.
Această
"simplificare" a naturii clovnului atinge
adâncimi nebănuite, care indică un abis
al
naturii
umane
mecanizate;
personajul devine o păpuşă mecanică,
7