My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 7
ROLUL LIMBAJULUI ÎN CONSTRUIREA CARACTERELOR DIN COMEDIILE
CARAGIALIENE
Prof. Mirela Curcă
Caracterele
personajelor
lui
Caragiale se conturează, în toate
comediile, încă din primul act, trăsăturile
dominante ale eroilor fiind reliefate prin
particularizarea limbajului. În
urma
consultării opiniilor critice cu privire la
mijloacele
de
construcţie
ale
personajelor, se constată că unii critici
acceptă coordonata realist-clasică ca un
set
de
modalităţi
predilecte
de
construcţie, în timp ce alţii urmăresc
coordonata absurdă cu mijloacele ei
specifice.
Critica contemporană recunoaşte
meritul lui Maiorescu şi Gherea de a fi
fixat termenii principali ai raportului
artă-realitate în opera lui Caragiale.
Urmând
această
direcţie,
Şerban
Cioculescu îl defineşte pe Caragiale ca
fiind un moralist, un scriitor preocupat
de om, de caracterul şi de moravurile
lui în raporturile sociale. Comediile lui
Caragiale, e de părere Cioculescu,
surprind un fenomen de tranziţie, şi
anume ridicarea micii burghezii la
conştiinţa politică. Cioculescu vede,
aşadar, universul operei caragialiene
prin
prisma
realităţii
sociale
contemporane
marelui
dramaturg.
Personajele
acţionează
conform
principiilor, legilor morale şi sociale ale
epocii de tranziţie în care trăiesc.
Puterea artei lui Caragiale constă însă în
faptul că personajele create de el parcă
trăiesc exclusiv prin limbaj. Astfel,
întocmai ca pe artiştii clasici, pe
Caragiale nu-l interesează decât omul
care vorbeşte, aducând în formele
expresiei lui atestarea categoriei sociale,
a profesiunii, a părţii de ţară de unde
provine. "Ascultându-şi personajele el
surprinde
clişeul,
locul
comun,
frazeologia convenită, şi le notează cu
o satisfacţie amuzantă şi poate,
amară". În ceea ce priveşte raportul între
realitate şi ficţiune regăsim ideea
conform
căreia
Caragiale,
scriitor
obiectiv,
supus
lumii
exterioare,
năzuieşte s-o schiţeze ca percepţie
nemijlocită.
Aşadar,
viziunea
lui
Caragiale asupra universului este realistă,
modelul,
motivaţia
pieselor
fiind
societatea românească într-un "moment
de criză evolutivă". Astfel, eroii
caragialieni sunt produsul unei ere de
expansiune a mahalagiilor înstăriţi, a
micilor târgoveţi şi a grupurilor de
avocaţi şi mici funcţionari care vor
invada noua societate. Observaţia
satirică a dramaturgului vizează în
special orăşenii, printre care se
numără mahalagiul, micul burghez şi
intelectualii
demagogi
ieşiţi
din
această pătură. Caragiale, conchide
şi
Pompiliu Constantinescu, "este
istoricul
umorist
al
dezlănţuirii
instinctelor de parvenire
a tuturor
acestor orăşeni, pe care i-a întâlnit în
viaţa de toate zilele, la întruniri politice,
la cafenea şi la berării, unde îşi
exprimă opiniile cu o candoare
bonomă şi amuzantă" i .
Se
alătură
criticilor
care
raportează opera lui Caragiale la
realitate şi I. Constantinescu. Ideile sale,
regăsite în Caragiale şi începuturile
teatrului european modern, vorbesc însă
despre realitatea absurdă din opera
caragialiană.
Studiul
Deriziunea
absurdului din cartea citată mai sus se
deschide cu sublinierea faptului că,
adesea, faptele, gesturile şi
6