My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 7

ROLUL LIMBAJULUI ÎN CONSTRUIREA CARACTERELOR DIN COMEDIILE CARAGIALIENE Prof. Mirela Curcă Caracterele personajelor lui Caragiale se conturează, în toate comediile, încă din primul act, trăsăturile dominante ale eroilor fiind reliefate prin particularizarea limbajului. În urma consultării opiniilor critice cu privire la mijloacele de construcţie ale personajelor, se constată că unii critici acceptă coordonata realist-clasică ca un set de modalităţi predilecte de construcţie, în timp ce alţii urmăresc coordonata absurdă cu mijloacele ei specifice. Critica contemporană recunoaşte meritul lui Maiorescu şi Gherea de a fi fixat termenii principali ai raportului artă-realitate în opera lui Caragiale. Urmând această direcţie, Şerban Cioculescu îl defineşte pe Caragiale ca fiind un moralist, un scriitor preocupat de om, de caracterul şi de moravurile lui în raporturile sociale. Comediile lui Caragiale, e de părere Cioculescu, surprind un fenomen de tranziţie, şi anume ridicarea micii burghezii la conştiinţa politică. Cioculescu vede, aşadar, universul operei caragialiene prin prisma realităţii sociale contemporane marelui dramaturg. Personajele acţionează conform principiilor, legilor morale şi sociale ale epocii de tranziţie în care trăiesc. Puterea artei lui Caragiale constă însă în faptul că personajele create de el parcă trăiesc exclusiv prin limbaj. Astfel, întocmai ca pe artiştii clasici, pe Caragiale nu-l interesează decât omul care vorbeşte, aducând în formele expresiei lui atestarea categoriei sociale, a profesiunii, a părţii de ţară de unde provine. "Ascultându-şi personajele el surprinde clişeul, locul comun, frazeologia convenită, şi le notează cu o satisfacţie amuzantă şi poate, amară". În ceea ce priveşte raportul între realitate şi ficţiune regăsim ideea conform căreia Caragiale, scriitor obiectiv, supus lumii exterioare, năzuieşte s-o schiţeze ca percepţie nemijlocită. Aşadar, viziunea lui Caragiale asupra universului este realistă, modelul, motivaţia pieselor fiind societatea românească într-un "moment de criză evolutivă". Astfel, eroii caragialieni sunt produsul unei ere de expansiune a mahalagiilor înstăriţi, a micilor târgoveţi şi a grupurilor de avocaţi şi mici funcţionari care vor invada noua societate. Observaţia satirică a dramaturgului vizează în special orăşenii, printre care se numără mahalagiul, micul burghez şi intelectualii demagogi ieşiţi din această pătură. Caragiale, conchide şi Pompiliu Constantinescu, "este istoricul umorist al dezlănţuirii instinctelor de parvenire a tuturor acestor orăşeni, pe care i-a întâlnit în viaţa de toate zilele, la întruniri politice, la cafenea şi la berării, unde îşi exprimă opiniile cu o candoare bonomă şi amuzantă" i . Se alătură criticilor care raportează opera lui Caragiale la realitate şi I. Constantinescu. Ideile sale, regăsite în Caragiale şi începuturile teatrului european modern, vorbesc însă despre realitatea absurdă din opera caragialiană. Studiul Deriziunea absurdului din cartea citată mai sus se deschide cu sublinierea faptului că, adesea, faptele, gesturile şi 6