My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 26

LEGENDA LUI NARCIS Prof. Liliana Marin Prof. Viorel Mihăilă Legenda lui Narcis este una dintre cele mai celebre şi mai fascinante poveşti oferite lumii de mitologia elenă. Conform legendelor greceşti, Narcis este simbolul iubirii de sine, iar Narcisele ar fi apărut in momentul morţii acestuia. Astfel, fetele si nimfele indrăgostite peste măsură şi respinse cer răzbunare. Narcis a fost blestemat de zeiţa răzbunării Nemesis să nu poată iubi niciodată pe nimeni si să se îndrăgostească de el însuşi. Acest lucru se şi înfăptuieşte şi Narcis se îndrăgosteşte de propria sa reflecţie în apă. Dorind să îşi imbrăţişeze propria reflexie în apă, Narcis cade în apă şi se îneacă. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare, care să le amintească mereu de iubitul lor. Astfel au apărut Narcisele, care îşi ţin capul în jos asemenea lui Narcis care se oglindea în apă .Se ştie că narcisele reprezintă simbolul prieteniei, al bucuriei, al sincerităţii, al discreţiei şi al modestiei (datorită faptului că au mereu capul plecat). Printre rezervaţiile naturale de narcise din România se numără poienile cu narcise de la Tecşeşti şi Negrileasa din zona montană a judeţului Alba. Alcoolul cinamic, C 6 H 5 – CH = CH – CH 2 -OH, extras din uleiul de narcise, se întrebuinţează în parfumer ie pentru compoziţii florale sau în aromatizări cu gust dulce. Se poate obţine sintetic prin reducerea, aldehidei cinamice cu fier şi acid acetic etc. Este o substanţă combustibilă sub formă de cristale aciculare: densitatea 1,0397, punctul de fierbere 133,7 o C, punctul de topire 33 o C, solubil în alcool, în eter, în dizolvanţi organici, greu solubil în apă, temperatura de aprindere 134 0 C. Indicele masei corporale Consumul energetic zilnic al unui om pentru diferite eforturi Consumul energetic al unei persoane de 70 kg în diferite activităţi: Consumurile se dau în kcal/oră: Activitate Consum kcal /h Somn 80 Stat pe scaun 100 Stat în picioare 140 Plimbare (4 km/h) 210 Plimbare (6 km/h) 300 Alergare (16 km/h) 900 Ciclism (8,8 km/h) 210 Volei 300 Înot 300 Tenis 420 Fotbal 650 Ciclism (20,8 km/h) 660 Dans, patinaj cu role 350 25