My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 17
răspunsurilor
În insului cu sine şi cu lumea, iar această
filosofie problemele nu dispar prin echilibrare nu se poate face decât în
răspunsurile baza unor judecăţi absolute. O trecere
formulate
problematizante.
sau
în
soluţiile
ci, în revistă a momentelor semnificative
dimpotrivă, cresc, se potenţializează, din istoria filosofiei arată că fiecare
se problematizează, devenind câmpul gânditor a avut pretenţia soluţiei ultime
propice idei. şi niciun moment nu a avut o cât de
problemele mică îndoială asupra acestui fapt sau
filosofice generează alte probleme, şi credinţa că ar exista o soluţie mai bună.
acesta Or,
al
legătură
discursive
cu
dezvoltării
Răspunsurile
propuse
este
de
la
farmecul
ele,
unui
discurs
paradoxal
poate,
adevărurile
filosofic şi ceea ce face originalitatea relative ale ştiinţei constituie temeiul
sa. eliminării
Filosofia
nu
este
cumulativă.
problematologicului
Soluţiile noi ale problemelor filosofice ştiinţă.
nu le înglobează pe cele vechi. Filosofia problema şi, chiar când noi cercetări o
este constructivă, alternativă, soluţiile deschid pentru a-i da o nouă rezolvare,
noi fiind alternative, constructive la această nouă rezolvare are, ea însăşi,
aceleaşi întrebări esenţiale. pretenţia de a închide problema, în
În această ordine de idei este
timp
Răspunsurile
ce
ştiinţei
din
adevărurile
condiţionează
închid
absolute
interesantă distincţia pe care o face filosofiei
Nae Ionescu între adevărul ştiinţific şi problematologice, maximizându-le.
ale
răspunsurile
adevărul filosofic, în Cursul de logică 14 .
Adevărul
ştiinţific
este
marcat
de
obiectivitate (fiindcă poate fi supus
controlului intersubiectiv), dar şi de
relativitate (fiindcă se poate schimba
sub
impactul
ştiinţifice).
unor
Adevărul
noi
experienţe
filosofic
este
subiectiv (ne imaginăm că definiţia
spinozistă
a
substanţei
sau
cea
heideggeriană a Fiinţei nu pot fi supuse
controlului intersubiectiv), dar absolut,
fiindcă filosofia este, după cum afirmă
Nae Ionescu, o tendinţă de echilibrare a
14
Nae Ionescu, Curs de logică, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1993, pp.28-35.
16