My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 16

SCURTE CONSIDERAȚII DESPRE INTEROGAȚIA FILOSOFICĂ Prof. Maria Dumbravă Destinul tragic al individului în moment ce are capacitatea răspunsurilor lume este acela de a sta sub semnul proprii?”, iar acest răspuns este unul întrebării, obsesiei, singur şi anume necesitatea întemeierii interogaţiei, care de cele mai multe ori, răspunsului. Actul întemeierii, determinat este de întrebările pe care individul şi le pune, în sensul acaparatoare. A conştientiza marile întrebări, dar, mai ales, a deşi conştientiza întotdeauna, incapacitatea şi imposibilitatea unui răspuns satisfăcător la acestea a reprezentat sursă de insatisfacţii, de ştie răspunsurile, identic chiar care să-i confirme determine o mai mare parte a întrebărilor fiinţa pe care ni le punem pune fac parte din cea În de-a întrebărilor pe care omul şi le pune se pot delimita două categorii ale acestora: prima categorie este aceea a întrebărilor care la Cea acest noian al la să-i acţiune. Nu întrebări. idee, sentiment sau să-l şi existenţial. a o statornicească un tragism fără parcursul primare. El găseşte întotdeauna şi altceva de putem cu este, întemeietor al presupunerilor iniţiale, eforturi chinuitoare nu individul poate să-şi ofere răspunsurile, iar cea de-a doua categorie cuprinde întrebările la care individul este în imposibilitatea de a oferi răspunsuri adecvate. În privinţa primei categorii de răspunsuri se impune răspunsul la întrebarea „Care este temeiul pentru care individul mai pune întrebarea din doua categorie, a acelora la care vrem să răspundem, dar epistemică care să ne pemită răspunsul. În acest caz se apelează la alteritate, deschizându-se drumul relaţiei dialogice cu alteritatea și al problematizării filosofice. Actul prin problemele, care prin se pun intermediul interogaţiilor, este de natură esenţială şi reprezintă fundamentul câmpul preferat de filosofiei, manifestare a 15