My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 12

diverse grade ale omniscienţei, abandonul romanesc.” 5 . Opiniile despre autenticitate acesteia nefiind absolut şi cu atât mai puţin formulate în epocă sunt foerte multe şi foarte acceptat epocă. variate contradictorii uneori , convergente de Naratorii din romanele lui Liviu Rebreanu, G. cele mai multe ori. Astfel, pentru Camil Călinescu sau Cezar Petrescu păstrează încă Petrescu privilegiul omniscienţei atenuate însă de substanţialitate iar Mircea Eliade subliniază masca impersonalităţii sau de tonalitatea faptul că autenticitatea este o tehnică a de toţi prozatorii din 4 autenticitatea presupune ironică.” . De asemenea, autoarea opiniei romanului, o reacţie împotriva schemelor anterioare subliniază şi faptul că romanele H. abstracte. P. Bengescu se detaşează în contextul atât de divers al prozei interbelice prin mobilitatea perspectivei narative, consecinţă directă a prezenţei personajelor- reflectori. Reconstituind revine frecvent în articolele pe marginea romanului din această perioadă ideea unui necesar refuz al exccesului de lirism în proză. mari Trecerea de la liric la epic echivalează cu paradigme ale romanului românesc interbelic „evoluţie de la subiect la obiect şi de la rural (modelul narativ obiectivat şi modelul narativ la urban” 6 şi reprezintă una dintre condiţiile experimental), Gh. Glodeanu semnalează şi el esenţiale ale maturizării romanului românesc. noile tehnici cele Pe lângă problema autenticităţii două romaneşti. Iniţial criticul subliniază faptul că în perioada interbelică începe să se formeze tot mai pronunţat o conştiinţă a romanului, adică se maturizează meditaţiile despre roman. S-a vorbit adesea despre o „cruciadă” teoretică a romancierilor şi criticilor literari din perioada interbelică. Camil Petrescu, Sebastian, Anton Mircea Eliade, Mihail Holban, Octav Şuluţiu pledează în articolele şi romanele lor pentru autenticitate, ca expresie adecvată a mentalităţii secolului al XX- lea. Diferitele accepţii conferite necesitatea Totuşi, unor „noţiune termenului limpeziri cheie atestă În concluzie, perioada interbelică se caracterizează printr-o efervescenţă teoretică incontestabilă. Se formulează acum interesante teorii ale romanului şi sunt puse în discuţie pentru prima oară la noi aspectele tehnice ale romanului: monologul interior, raporturile dintre autor şi receptor sau cele dintre narator personaje şi cititor, diversele formule narative (romanul analitic şi relaţia sa cu autobiografie sau jurnalul) ca şi procedeul, din ce în ce mai des utilizat al contrapunctului. terminologice. în dezbaterile teoretice din această perioadă, autenticitatea nu poate fi disociată de triumful prozei de analiză psihologică şi de innoirea genului 5 4 Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p. 40. Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p. 63. 6 Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol . II, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 9. 11