My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 12
diverse grade ale omniscienţei, abandonul romanesc.” 5 . Opiniile despre autenticitate
acesteia nefiind absolut şi cu atât mai puţin formulate în epocă sunt foerte multe şi foarte
acceptat epocă. variate contradictorii uneori , convergente de
Naratorii din romanele lui Liviu Rebreanu, G. cele mai multe ori. Astfel, pentru Camil
Călinescu sau Cezar Petrescu păstrează încă Petrescu
privilegiul omniscienţei atenuate însă de substanţialitate iar Mircea Eliade subliniază
masca impersonalităţii sau de tonalitatea faptul că autenticitatea este o tehnică a
de
toţi
prozatorii
din
4
autenticitatea
presupune
ironică.” . De asemenea, autoarea opiniei romanului, o reacţie împotriva schemelor
anterioare subliniază şi faptul că romanele H. abstracte.
P. Bengescu se detaşează în contextul atât de
divers al prozei interbelice prin mobilitatea
perspectivei narative, consecinţă directă a
prezenţei personajelor- reflectori.
Reconstituind
revine frecvent în articolele pe marginea
romanului din această perioadă ideea unui
necesar refuz al exccesului de lirism în proză.
mari Trecerea de la liric la epic echivalează cu
paradigme ale romanului românesc interbelic „evoluţie de la subiect la obiect şi de la rural
(modelul narativ obiectivat şi modelul narativ la urban” 6 şi reprezintă una dintre condiţiile
experimental), Gh. Glodeanu semnalează şi el esenţiale ale maturizării romanului românesc.
noile
tehnici
cele
Pe lângă problema autenticităţii
două
romaneşti.
Iniţial
criticul
subliniază faptul că în perioada interbelică
începe să se formeze tot mai pronunţat o
conştiinţă a romanului, adică se maturizează
meditaţiile despre roman. S-a vorbit adesea
despre o „cruciadă” teoretică a romancierilor
şi criticilor literari din perioada interbelică.
Camil
Petrescu,
Sebastian,
Anton
Mircea Eliade, Mihail
Holban, Octav Şuluţiu
pledează în articolele şi romanele lor pentru
autenticitate,
ca
expresie
adecvată
a
mentalităţii secolului al XX- lea. Diferitele
accepţii
conferite
necesitatea
Totuşi,
unor
„noţiune
termenului
limpeziri
cheie
atestă
În concluzie, perioada interbelică se
caracterizează printr-o efervescenţă teoretică
incontestabilă.
Se
formulează
acum
interesante teorii ale romanului şi sunt puse
în discuţie pentru prima oară la noi aspectele
tehnice ale romanului: monologul interior,
raporturile dintre autor şi receptor sau cele
dintre narator personaje şi cititor, diversele
formule narative (romanul analitic şi relaţia
sa cu autobiografie sau jurnalul) ca şi
procedeul, din ce în ce mai des utilizat al
contrapunctului.
terminologice.
în
dezbaterile
teoretice din această perioadă, autenticitatea
nu poate fi disociată de triumful prozei de
analiză psihologică şi de innoirea genului
5
4
Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic,
Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p.
40.
Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic,
Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p.
63.
6
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române
contemporane, vol . II, Editura Minerva, Bucureşti,
1973, p. 9.
11