My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi

Aşa cum menţionam anterior, romanul nerespectarea cronologiei evenimentelor şi interbelic se detaşează prin crearea de existenţa unor planuri paralele. Călinescu, de personaje vii aflate într-o continuă evoluţie, exemplu, cuprinse într-un angrenaj social tot mai clasic(creionarea personajelor) cu tehnicile complex, romanului modern (discursul narativ şi tehnica mai intelectualul alienant. cu A fost problemele preferat sale îmbină elemente de tip de construcţiei romanului) propunând o formulă conştiinţă. El apare de cele mai multe ori în nouă de roman. În cazul Hortensiei, se ipostaza inadaptatului( Gheorghidiu, Ladima, observă Bologa). Nuanţările sunt şi aici multiple. Unii viziunilor intelectuali din această categorie sunt în personajelor. O noutate în discursul narativ al conflict cu lumea în care trăiesc ( v. Camil, operelor sale este prezenţa vocii personajului Rebreanu), alţii într-o continuă luptă cu ei reflector, precum şi utilizarea introspecţiei înşişi(v. Holban , Eliade).Ei au totuşi în comun psihologice. faptul că suferă de o excesivă luciditate, este substanţial înnoită în cazul prozei lui împiedicându-i astfel să trăiască clipa. Ca Mircea Eliade, prin tehnica jurnalului ce urmare ei complică totul, analizează fiecare presupune amalgamarea unor tipuri diferite gest până la infinitezimal. de discurs. Mateiu Caragiale este permanent Aşa cum menţionam anterior, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Anton Holban, Mihail Sebastian susţin în articolele lor teoretice că multiplicarea asupra Relaţia perspectivelor evenimentelor şi şi autor-narator-personaj în căutarea unei formule narative proprii, detaşându-se prin crearea de atmosferă şi prin tehnica portretului. tema şi subiectul romanului sunt inseparabile Un teoretician al romanului şi anume de forma acestuia, existând o corespondenţă R. M. Alberes, sesizând efectul extraordinar evidentă pe care îl are renunţarea la omniscienţă, între tipologia personajului şi structura romanului. Romancierii considera că romanul se schimbă asemenea epocii interbelice experimentează tehnici variate de ultimă oră. Raportul narator-autor-personaj se diversifică, complicându-se şi făcând greu de identificat poziţia lor ca element coordonator în discursul narativ. De exemplu, în Ion perspectiva este auctorială, pe când într-un alt roman al lui Rebreanu, Pădurea Spânzuraţilor, perspectivele se multiplică. Camil Petrescu multiplică perspectivele asupra evenimentelor prin introducerea unor „voci” paralele. O noutate absolută a scriiturii este apariţia frecventă a unor notaţii în subsolul paginilor. Alteori discursul narativ suportă schimbarea bruscă a perspectivelor, unui peisaj văzut dintr-un avion „atunci când punctului de vedere unic al povestitorului din romanul tradiţional i se substituie multiplicitatea punctelor de vedere ” 3 . La tehnica menţionată anterior se adaugă cea a monologului interior, frecvent utilizată de autori ca Mircea Eliade, Camil Petrescu, Anton Holban. Multiplicitatea punctelor de vedere împreună cu tehnica monologului interior contribuie demonetizarea naratorului în formulei omniscient. mod decisiv la tradiţionale a Carmen Muşat remarcă faptul că „Există, de bună seamă, 3 R.M. Alberes,Istoria romanului modern,Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1968, p. 166. 10

My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 11