My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 10

ROMANUL INTERBELIC Prof. Elena Tudor În perioada interbelică, romanul multidirecţională, ceea ce face posibilă românesc devine teritoriul unor experienţe trăirea simultană în planuri temporale şi radicale, al deplinei afirmări şi al unor narative generoase deschideri. Schimbările ce au loc cititorului contactul direct cu mai multe într-un răstimp extrem de scurt se dovedesc conştiinţe” 1 . atât de radicale, încât surprind adesea o critică literară ataşată vechiului concept de roman, nepregătită întotdeauna să asimileze experienţele estetice de ultimă oră. Treptat, romancierul interbelic inventează o nouă scriitură, pune o serie de întrebări asupra condiţiei artistului, a scrisului şi a omului de azi , demonstrând faptul că romanul cel mai autentic este experiment şi căutare. El se dovedeşte tot mai mult şi un teoretician al romanului, iar investigaţiile sale se extind la toate aspectele genului:punctul de vedere narativ, perspectiva cititorului, condiţia personajului, intriga etc. Devine tot mai evidentă în această perioadă necesitatea înnoirii fundamentale a modului de a scrie roman, cu atăt mai acută în literatura română, cu cât occidentale, prestigiul dominate literaturii deopotrivă de experienţa romanului proustian şi a celui gidian, determină o evervescenţă culturală comparabilă ca intensitate cu cea O Carmen Muşat remarcă: „Acum se formulează o serie de ipoteze teoretice pe marginea intens dezbătută astfel de cei genului epic este legată de rolul pe care îl are personajul în construcţia sa . Atât Mihail Sebastian, cât şi Mircea Eliade sau Camil Petrescu, insistă asupra necesităţii de a crea personaje complexe, viabile, înzestrate cu conştiinţa propriului destin. De asemenea, innoirea genului este condiţionată şi de depăşirea schematismului predominant în tipologic, puţinele romane româneşti ale începutului de secol. Iată opinia lui Mircea Eliade în acest sens:,, ... este incontestabil că – în timp ce în nuvelă predomină întâmplările, iar în dramă ciocnirile – romanul este o carte cu oameni. Se poate scrie un roman fără întâmplări şi fără conflicte. Este suficient să trăiască acolo un singur om. Romancierul e liber să-şi aleagă oamenii pe care îi creează din orice zonă. [ …] Romanul românesc, care se află astăzi Referitor la noile tehnici romaneşti, temă prilejuindu-i preocupaţi de definirea romanului ca specie a din perioada paşoptistă. diferite, într-o uluitoare şi revoluţionară depăşire de sine, va triumfa definitiv când va izbuti să impună literaturii universale măcar două- trei personaje mituri” 2 . construcţiei romaneşti, a rolului personajului în roman, a raporturilor dintre cititor şi universul fictiv. povestirii este Tehnica înlocuită unilineară printr-o a acţiune Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p. 39. 2 Mircea Eliade ,Despre destinul romanului românesc în fragmentarium, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 85 1 9