My first Magazine Revista_Creativ_2016_Fonturi | Page 10
ROMANUL INTERBELIC
Prof. Elena Tudor
În
perioada
interbelică,
romanul
multidirecţională,
ceea
ce
face
posibilă
românesc devine teritoriul unor experienţe trăirea simultană în planuri temporale şi
radicale, al deplinei afirmări şi al unor narative
generoase deschideri. Schimbările ce au loc cititorului contactul direct cu mai multe
într-un răstimp extrem de scurt se dovedesc conştiinţe” 1 .
atât de radicale, încât surprind adesea o
critică literară ataşată vechiului concept de
roman, nepregătită întotdeauna să asimileze
experienţele estetice de ultimă oră. Treptat,
romancierul interbelic inventează o nouă
scriitură, pune o serie de întrebări asupra
condiţiei artistului, a scrisului şi a omului de
azi , demonstrând faptul că romanul cel mai
autentic este experiment şi căutare. El se
dovedeşte tot mai mult şi un teoretician al
romanului, iar investigaţiile sale se extind la
toate aspectele genului:punctul de vedere
narativ,
perspectiva
cititorului,
condiţia
personajului, intriga etc. Devine tot mai
evidentă în această perioadă necesitatea
înnoirii fundamentale a modului de a scrie
roman, cu atăt mai acută în literatura
română,
cu
cât
occidentale,
prestigiul
dominate
literaturii
deopotrivă
de
experienţa romanului proustian şi a celui
gidian, determină o evervescenţă culturală
comparabilă
ca
intensitate
cu
cea
O
Carmen Muşat remarcă: „Acum se formulează
o serie de ipoteze teoretice pe marginea
intens
dezbătută
astfel
de
cei
genului epic este legată de rolul pe care îl are
personajul în construcţia sa . Atât Mihail
Sebastian, cât şi Mircea Eliade sau Camil
Petrescu, insistă asupra necesităţii de a crea
personaje complexe, viabile, înzestrate cu
conştiinţa propriului destin. De asemenea,
innoirea genului este condiţionată şi de
depăşirea
schematismului
predominant în
tipologic,
puţinele romane româneşti
ale începutului de secol. Iată opinia lui Mircea
Eliade în acest sens:,, ... este incontestabil că
–
în
timp
ce
în
nuvelă
predomină
întâmplările, iar în dramă ciocnirile – romanul
este o carte cu oameni. Se poate scrie un
roman fără întâmplări şi fără conflicte. Este
suficient să trăiască acolo un singur om.
Romancierul e liber să-şi aleagă oamenii pe
care îi creează din orice zonă. [ …]
Romanul românesc, care se află
astăzi
Referitor la noile tehnici romaneşti,
temă
prilejuindu-i
preocupaţi de definirea romanului ca specie a
din
perioada paşoptistă.
diferite,
într-o
uluitoare
şi
revoluţionară
depăşire de sine, va triumfa definitiv când va
izbuti să impună literaturii universale măcar
două- trei personaje mituri” 2 .
construcţiei romaneşti, a rolului personajului
în roman, a raporturilor dintre cititor şi
universul fictiv.
povestirii este
Tehnica
înlocuită
unilineară
printr-o
a
acţiune
Carmen Muşat , Romanul românesc interbelic,
Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p.
39.
2
Mircea Eliade ,Despre destinul romanului
românesc în fragmentarium, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994, p. 85
1
9