LOGO times November 2013 | Page 4

4 LOGO times Unii dintre noi „mâncăm carnea aproapelui” De ce este important să faci ceva? Un antreprenor este o persoană care, cu ajutorul unor reguli şi clauze, conduce şi dezvoltă o afacere. În şcoala noastră debutează un proiect care încurajează tinerii să apeleze la instinctul lor antreprenorial. În România există chiar şi o materie cu acelasi nume, fiind studiată de toţi elevii în clasa a X-a. Coordonatoarea proiectului Junior Achivement – Young Enterprise” este doamna profesoara de matematica, Mariana Vesa, profesoară în liceul nostru, care ne-a vorbit despre proiect: Prof. COSMIN BOGDAN ţumire. Dacă faci un singur pas spre Dumnezeu, El va face, la rândul Său, mai mulţi spre tine. „Tot ce aveţi, aveţi prin grija Celui de Sus!”,exclama invitatul. Rugăciunea reprezintă şi ea o mare parte din post, căci „postul fără rugăciune e precum pasărea fără o aripă”. Rugăciunea te apropie de Dumnezeu, existând între noi şi Divinitate o legătură perpetuuă, prin intermediul acesteia. În urma acestei conferinţe, am putut ajunge la concluzia că postul merită o mai mare preţuire şi o mai largă practicare. MARIUS ŢEPELEA „Misiunea Junior Achievement – Young Enterprise este să inspire şi să pregătească noua generaţie pentru a reuşi în economia de piaţă. În parteneriat cu mediul educaţional şi cu sprijinul comunităţii de afaceri, Junior Achievement îi aduce pe tineri mai aproape de lumea reală, ajutându-i să-şi descopere şi să-şi valorifice potenţialul. La nivelul şcolii noastre, clasa a X-a D derulează activitatea Campania. Produsele campaniei vor fi vândute, iar banii vor fi donaţi unei case de copii. Pentru că se aproapie sărbătoarea naţională 1 Decembrie, elevii clasei a X-a D vor confecţiona brăţări tricolore.” Pentru mai multe informaţii despre acest proiect, apelaţi la doamna profesoară Mariana Vesa. PATRICH LORINCZ AMALIA CAP După cum ştim cu toţii, se apropie o mare sărbătoare: Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, iar acest lucru presupune începerea postului, ce are ca rol curăţirea atât fizică, cât şi spirituală a creştinului. Pentru a ne prezenta importanţa ţinerii postului, domnului Bogdan Cosmin, profesor de religie la liceul nostru, a chemat ca şi invitat, în cadrul unei conferinţe, marţi, în data de 19 noiembrie 2013, pe părintele Marius Ţepelea. Acesta a ţinut un discurs în care a pus problematica „Să postim… sau nu?” În incipit, invitatul ne-a vorbit despre ceea ce reprezintă postul şi rolul acestuia. „Precum bine se ştie, postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un termen mai lung sau mai scurt, în scop religiosmoral. Aceasta reţinere de la mâncăruri şi băuturi trebuie să fie însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Astfel, creştinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria”, a consemnat părintele Ţepelea. Elevilor participanţi la conferinţă ni s-a pus următoarea întrebare: „La ce ne e mai uşor să renunţăm pe durata postului?”. Mulţi dintre noi nu am ştiut ce răspuns să dăm, însă părintele Ţepelea a adus răspunsul cel mai adecvat. Prin urmare, „ ne este mai uşor să renunţăm la alimente, însă cel mai greu e să renunţi la vicii”, afirma invitatul nostru. Unirea în Ghibu Postul presupune o renunţare la anumite mâncăruri, pofte, băuturi, dar şi la faptele şi gândurile rele. „Degeaba postim, dacă bârfim. Astfel, prin bârfă, putem spune că mâncăm carnea aproapelui”, susţine părintele. În sala festiva a liceului nostru a avut loc o actiune facuta de clasele VIII B, IX B, X A şi XI A, cu ajutorul profesoarelor Luminiţa Feşnic şi Livia Ivan, care a urmarit sarbatorirea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Profesorii spuneau ca sunt mandri de elevii care sunt interesaţi de istoria tarii si ca nu ar fi rău daca si ceilalti elevi ar fi mai interesaţi de sărbătorirea acestor evenimente. Elevii participanţi la acest eveniment au spus ca a fost interesant si modul de prezentare a evenimentelor istorice 6