Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 47

ea-şi trage rochia în sus
cu două deş’te,
de-o palmă şi oleacă, încă.
Mă apucase ameţeala
ca pe-un caraghios;
se învârtea Siretu-n scăfârlia
mea,
iar fata,
cu picioarele când sus,
când jos.
Ori îmi imaginam,
ori se-nvârtea şi ea.
Să crească apa,
nu mi-ar place,
că, dacă rochia i s-a udat,
ea trebuie
să se dezbrace,
să-şi pună rufa la uscat.
Cum să rămână ea,
copila,
cum a făcut-o mumă-sa?
cum sunt milos,
dacă m-apucă mila?
cum sunt fricos,
dacă m-oi speria?

45