Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 107

Eliberare Am tras la mal luntrea beteagă; tu ai urcat şi ne-am desprins spre firul apei în derivă… uitându-ne, a bun rămas, în urmă… o! cât ne-am îndepărtat! În loc să ne-ndreptăm spre ţărmul dimpotrivă, pe marea-ntindere de ape am ajuns şi nicipeunde nu era departe ori aproape prin nepătruns. Eram noi doi şi infinitul - găsind sălăşluire-n noi cupola ne acoperea cu-albastru şi senin; şi ne ploua, şi ne uda, şi ne-nchidea în liniştea ce s-aşternuse peste nepătrunsul marin… salmastru. Eram noi doi şi universul - cu infinitul sechestrat în noi de sus ploua o ploaie caldă şi ne uda, iar universul ne îmbrăţişa…ne îmbrăţişa… 105