Biblioteca Cronopedia Vasile Popovici - Sete de albastru | Page 107
Eliberare
Am tras la mal luntrea beteagă;
tu ai urcat
şi ne-am desprins spre firul apei
în derivă…
uitându-ne, a bun rămas, în urmă…
o! cât ne-am îndepărtat!
În loc să ne-ndreptăm
spre ţărmul dimpotrivă,
pe marea-ntindere de ape
am ajuns
şi nicipeunde nu era
departe ori aproape
prin nepătruns.
Eram noi doi şi infinitul
- găsind sălăşluire-n noi cupola ne acoperea cu-albastru
şi senin;
şi ne ploua, şi ne uda,
şi ne-nchidea în liniştea
ce s-aşternuse peste nepătrunsul
marin… salmastru.
Eram noi doi şi universul
- cu infinitul sechestrat în noi de sus ploua o ploaie caldă
şi ne uda,
iar universul
ne îmbrăţişa…ne îmbrăţişa…
105