Aripi de lumina, 14(22) – 2017-2018
Visele se împlinesc
Ștefania Roșu, clasa a IV-a A
A fost odată ca nici o altă dată o fată pe nume Bianca. Așa încep multe povești, dar nu și
a ei. Ea avea un vis: să devină balerină.
Luase multe cursuri de balet, dar le întrerupsese din cauza lipsei banilor. Părinții ei au avut
probleme financiare din cauza frățiorului ei care nu putea vorbi.
Bianca dansa în fiecare zi și nu se oprea. Părinții ei încercau din răsputeri să o mai ducă la școală.
Tatăl se angajase ca muncitor în construcții tocmai ca să îi plătească școala.
După un timp, fratele Biancăi avu nevoie de o operație. Neavând bani să plătească operația, o
amână. Amânând mult timp, boala se complică. Un sponsor i-a oferit destui bani ca să plătească operația,
iar, de atunci, situația s-a mai îmbunătățit.
Bianca își continuă orele de balet. Cu cât exersa mai mult, cu atât se perfecționa. Veni timpul
primului spectacol. Ea avea trac. Cu ajutorul susținerii morale a familiei sale, ieși pe scenă și dansă cum
nu a mai dansat vreodată.
După reprezentație, lumea a aplaudat-o și a avut succes. În scurt timp, a devenit un star. Ea și-a
amintit de sponsor si i-a dat o parte din averea sa.
Viața iți mai și ia, iți mai și dă!
Bucuriile iernii
Stoica Ioana, Clasa a IV-a B
E iarnă. Trăim cu toții bucuria decorului alb, dăruit nouă ca un simbol al curățeniei și sănătății. Norii
au început să cearnă steluțe argintii. Soarele nu mai este darnic și nu ne mai împarte căldură. Prin râpi
adânci, zăpada se ascunde de soare. Fulgii mari ca de vată se aștern pe pământul zgribulit de gerul dimineții
formând covoare albe și moi. Zâna Iarnă a îmbrăcat copacii în straie de carnaval. Ea poartă o rochie cusută
cu ace de gheață și împodobită cu steluțe argintii. Pe cap poartă o cunună de mărgăritare.
Tărâmul poveștilor ne este deschis mai mult ca oricând.
Dimineață m-am trezit veselă știind că împreună cu Lavinia, prietena mea, voi merge în satul bunicilor
să-i colindăm. Satul se numește Bozia, un sat cu oameni în vârstă, harnici și gospodari care păstrează și
respectă obiceiurile și tradițiile vechi. Străbatem ulițele satului și priveam casele ce purtau cușme de
zăpadă, iar geamurile erau pictate cu flori de gheață. La prima casă nu am avut noroc, ne-a ieșit în cale o
mătușică supărată și nervoasă cu un baston în mână.
Ne-am continuat drumul, de data aceasta cu mult noroc pentru că am fost primite cu mare drag și
răsplătite cu covrigi, mere, nuci și dulciuri.
Ne îndreptam obosite spre casă. Deodată, un fulg argintiu s-a așezat pe obrazul meu și mi-a șoptit:
- Te rog, nu mă răni! Nu mai pot zbura! Am fost lovit în zbor de un alt fulg pe când zburam grăbit.
- De ce atâta grabă?
- Sunt mesagerul Zânei Iarna. Am fost trimis să văd dacă ceilalți fulgișori se aștern acolo unde li s-a
spus. Rolul lor este să îmbrace tot pământul cu o mantie albă și să aducă bucurii tuturor copiilor.
Mulțumesc! Gata, îmi voi continua misiunea. Rămâi cu bine!
Deodată, s-a auzit un lătrat cunoscut. Era Sparky, câinele bunicilor care m-a trezit din visare. El ne-a
căutat în tot satul și iată-l acum bucuros de regăsire. Ne-a însoțit vesel până acasă alergând, lătrând,
aruncându-se în zăpadă și bucurându-se de prezența noastră.
Vântul ce se simțea împărat peste întreaga natură începuse să ne înțepe obrajii, iar din cer cădeau
roiuri învălmășite de fulgi jucăuși. Cu pași repezi ne îndreptam spre casă cu speranța că, atunci când vom
fi mari, șiragul amintirilor din copilărie ne va bucura ca o comoară.
31