Aripi de lumina, 14(22) – 2017-2018
Planeta de zahăr
Mențiune
Codreanu David George, Clasa a III-a A
Este o zi liniștită și frumoasă de duminică.
Doi frați, Albert și Ben, s-au mutat în New York.
Într-o zi s-au gândit să meargă să cunoască orașul
super aglomerat. S-au dus la o bibliotecă. Au deschis la
întâmplare câteva cărți. La un moment dat, au observat o ușă.
Curiozitatea i-a împins să pășească în acea încăpere.
Au văzut o mulțime de minunății! Era, de fapt, o altă
lume. Fluturașii, îmbrăcați în rochii vaporoase, dansau în
ritm de vals pe florile colorate, soarele arzător zâmbea dulce
și făcea ghiduș cu ochiul și o căsuță veche era cocoțată într-
un copac înalt. Băieții au intrat în ea. Nu era mare lucru
înăuntru. Au zărit, printer altele, o hartă. Studiind-o cu
atenție au citit: „Drumul spre Planeta de zahăr”. Lângă ea
mai era și o rachetă de jucărie pe care, dacă o atingeai, se
transforma într-o rachetă reală. În momentul acela au părăsit
încăperea cu gândul să meargă acasă, să-și facă bagajele și
să se întoarcă pentru a pleca în aventură.
Au împachetat, și-au luat rămas bun de la părinți și s-
au îndreptat către odăița din bibliotecă. Au atins racheta
magică, iar aceasta s-a transformat imediat într-una
adevărată. Au urcat în ea și au pornit. Planeta de zahăr era
destinația lor.
Aflați în spațiu, se gândeau neliniștiți la ceea ce aveau
să descopere acolo.
- Cum crezi că sunt oamenii de acolo, Ben? Sunt
pașnici? întreabă Albert emoționat.
- De ce să nu fie? Doar sunt din zahăr. Pun pariu că
sunt forte dulci.
Când au aterizat, au fost întâmpinați de oameni din
zahăr cu acadele, drept sulițe, în mâini gata să atace. Speriat
peste măsură, Ben a spus:
- Noi suntem de pe Pământ și nu am venit cu intenții
rele!
- Stați, nu-i răniți! spune o doamnă de zahăr. Sunt
doar niște copii. Vă rog, veniți, pământenilor! Vreau să vă
arăt planeta noastră minunată.
- Mulțumim! exclamă ușurat Albert.
- Abia aștept să aflu tainele acestei planete! rostește
Ben curios.
- Am uitat să mă prezint. Pe mine mă cheamă Vată
Dulce. Pe voi?
- Eu sunt Albert și el este fratele meu, Ben. Încântați
de cunoștință!
- Și pentru că acum ne cunoaștem, haideți să
continuăm! Aici este statuia Dulciei. Este zeița noastră și ne
veghează de o sută de ani în acest loc.
- Și noi avem ceva asemănător, Statuia Libertății.
- Pe aici este primarul planetei, domnul Choco. El
este și muzeul nostru. Aceasta este mumia Vanilie, care a fost
cel dintâi primar al nostru. O, vin!
- Cine vin? întreabă băieții un pic îngrijorați pentru
că se pare că nu le trecuse spaima de tot.
- Nu suntem în siguranță aici. Să plecăm la mine
acasă! Să mergem! spune Vată Dulce cam precipitată.
- Ce se întâmplă?
- Nu există doar planeta noastră aici, ci și Planeta
Acreală Mare. Nu ne atacă de obicei, dar apar din când în
când câțiva tâlhari și vin să fure.
- Ce este aceea? întreabă Ben.
- Este o haină din vată de zahăr.
- Încap doi oameni în ea? cercetează curios Albert.
- Desigur. Se lărgește, răspunde cu nedumerire Vată
Dulce.
- Hai să le dăm o lecție băieților acri, Ben!
- Ei, să ne îndulcim, băieți! exclamă pofticios unul
dintre oamenii acri.
- Credeți că e frumos să furați? apar ca din senin Ben
și Albert în fața hoților.Dar cine să audă?
- Bine, am încercat cu frumosul, dar acum veți primi
ceea ce meritați. Haide, Ben, scoate vata de zahăr și să-I
vaterizăm!
Oamenii de pe planeta Acreală Mare au fugit speriați
înapoi de unde au venit. Erau acoperiți din cap până în
picioare de un puf lipicios și dulce și păreau captive ca într-
un cocon de vată de zahăr. Au promis că niciodată, dar
niciodată, nu vor mai călca cu gând rău pe această planetă.
- Bună treabă, prieteni! I-ați alungat pe tâlhari!
Felicitări!
- Mulțumim! răspund băieții nespus de bucuroși că i-
au numit „prieteni”.
- Sunt atât de fericită să vă ofer aceste medalii din
ciocolată și costumul care lansează vată de zahăr!
- Pământenilor, vă mulțumim încă o dată că ne-ați
salvat de o mare pacos