Aripi de lumina, 14(22) – 2017-2018
Povestea unei rățuște
Premiul al II-lea
Pîslaru Patricia, Clasa a IV-a B
O liniște apăsătoare se așternu peste natură. În scurtă vreme lacrimile din cer vor cădea
zgomotoase vrând să spele pământul. Natura și-a schimbat culoarea și frunzele fac podoabă vântului.
Tata se afla în gradină și mă rugă să-l ajut să strângă frunzele uscate. Am acceptat cu plăcere și
m-am alăturat în această activitate. Foșnetul lor era o adevărată muzică pe care o ascultam fascinată.
Deodată, am auzit o voce stinsă strigând:
- Ajutor! Ajutor!
M-am uitat mirată în jur și am zărit o rățușcă mică, neajutorată, ce mă privea speriată. Am luat-
o în mânuțele mele fine și l-am chemat pe tatăl meu. Ne-am dat seama că are nevoie de ajutorul nostru
pe care i-l vom oferi din toată inima. În timp ce eu m-am îndreptat spre bucătărie, spre a-i oferi ceva de
mâncare, tata s-a hotărât să-i facă un adăpost pentru a o proteja de iarna ce se apropie. Fascinată de
frumusețea și delicatețea ei nici nu mi-am dat seama când a început să vorbească:
- Sunt Guleraș Argintiu. Părinții mei au plecat în țările calde, iar eu, având o rană la picior, nu
am reușit să mă țin după ei și am căzut aici, pe mormanul de frunze. Te rog, ajută-mă să nu cad pradă
unei vulpi nemiloase și să trec cu bine de această iarnă! Cu siguranță voi duce dorul părinților și fraților
mei, dar și ei vor avea inima frântă.
- De astăzi, vom fi prietene. Te voi ajuta și-ți voi fi alături în trecerea cu bine peste acest nemilos
anotimp.
- Îți mulțumesc pentru generozitatea ta. Îți voi fi recunoscătoare, atât eu, cât și familia mea.
- Cu mult drag, și să știi că tatăl meu este vânător și va ține vulpile la distanță.
- Vânător? Pot fi o pradă pentru el? spuse rățușca mea speriată.
- Nu, el vânează doar animalele care pot aduce pagube omului. Tu ești o rățușcă norocoasă care
și-a găsit adevărați prieteni.
De la o zi la alta Guleraș Argintiu creștea și devenea o rățușcă de toată frumusețea. Toată familia
s-a mobilizat pentru a se simți bine în noua familie. Bunica i-a croșetat o vestă în culori pastelate, iar
mama botoșei roșii. Împreună, ieșeam afară la zăpadă pentru a ne bucura de spectacolul iernii ce parcă
aparținea mai mult visului decât realității. Deși veșmintele iernii erau reci, inimile noastre erau calde și
vibrau la fel.
Intram în casă și-mi pregăteam conștiincioasă temele. Guleraș mă privea uimită și nu înțelegea
nimic. Mă amuza atitudinea ei, dar o asiguram că voi termina îndată și vom continua jocul.
Iarna începea să se declare învinsă. Întreaga natură vibra de prospețime și veselie. Guleraș a
simțit miros de primăvară și încearca să stea cât mai mult afară. De ce oare? I-am ghicit gândurile,
simțeam că dorul de cei dragi nu-i mai dă astâmpăr, așa că priveam împreună în fiecare zi stolurile ce se
întorceau grăbite spre locurile dragi.
Și iată că acea zi a sosit. Gulerașul meu scump a fost îmbrățișat de cei dragi cărora le-a povestit
de minunata familie care i-a fost alături. Fâlfâitul aripilor lor și mâcăitul specific au fost ,,cuvintele" de
mulțumire și admirație pe care le-am primit. Au hotărât să-și petreacă vara lângă lacul din marginea
satului pentru a fi aproape de a doua lor familie.
Am primit cu mare drag vestea, pentru că despărțirea de ,,suflețelul,, meu drag ar fi fost
dureroasă. Niciodată primăvara nu a fost mai luminoasă, plină de speranțe, cu potop de raze ce revărsau
pe pământ bucurie, fericire, împlinire și satisfacții nenumărate.
21