Aripi de lumină, 13(21) – 2016-2017
Fulgul de nea
Premiul I
Ichim Ana, clasa a IV-a A
înv. Adina Stratulat
Dintr-un nor puţin grăsuţ
S-a născut un fulg micuţ.
Acum e cam derutat
Şi mai are de învăţat.
Nimeni nu i-a explicat
Ce se va mai întâmpla.
A rămas cu ochii în sus,
Dar el se îndreaptă în jos.
Este singur singurel
Şi s-a plictisit niţel.
Apoi cineva spune trist:
-Vai ce m-am plictisit!
Şi nu am glumit.
-Sunt chiar lângă tine.
Nu vrei să vorbeşti cu mine?
A zis fulgul nostru sfios,
Din fire cam ruşinos.
Deja nu mai au răbdare
Că să coboare,
Şi se gândesc ce să facă
Că timpul să mai treacă.
Dintr-o dată ei văd ceva,
E o maşină pe şosea,
După câteva ore bune
Unul a spus:, ,Uite!”.
Erau fraţii lor,
Trecând uşor în zbor.
A aterizat în una dintre troienele de zăpadă,
Foarte, foarte albă.
La sfârşitul lui februarie
Fulgul simţea că se topeşte.
Deodată foarte tare s-a panicat,
Şi apoi s-a supărat.
- Asta a fost povestea mea.
Sper că nu mă veţi uita. Pa, pa!
Spunea fulgul mic de nea
În timp ce tocmai se topea.
Copii, nu vă necăjiți,
La anul o să-l revedeţi!
Dor de prieteni
Premiul al II-lea
Angheluță Diana, clasa a IV-a A
Inv. Adina Stratulat
Încă este iarnă. Împrejurimile sunt acoperite
de un alb imaculat. Natura e învelită în tăcerea
tainică a iernii. Nimic nu mișcă. Doar soarele mai
aruncă timid câte o geană călduroasă de lumină.
Dar ce se vede? Un firicel mic, verzui, săgetând
tot către căldura soarelui. Acesta e un gingaș
ghiocel. Îi zice soarelui:
-
Soare, soare, fii bun și topește zăpada care
mă ține! Iarna asta a fost tare friguroasă și mi-ar
prinde bine să îmbrățișez căldura ta acum, când
vântul s-a săturat să hohotească sub strălucirea
înghețată a stelelor.
Soarele îi promise că are sa facă tot ce poate.
Acum ghiocelul s-a dezvoltat. Cupa dalbă si micuță
a ieșit la iveală, frunzele sale de smarald sunt
lunguiețe, dar tot lipsea ceva.
- Soare, soare, fii bun și dă-mi frați și surori,
că tare singur sunt!
Soarele așa făcu. Ghiocelul are acum mulți ca
el, înconjurându-l. Vedea ghiocei peste tot, dar tot
nu era de-ajuns. Deși știa că odată cu trezirea
naturii, când vin micile ghemotoace cântătoare și
florile reapar, el nu va mai fi, a zis așa:
-Soare, soare, fii bun și adu-mi prietenii de care
am nevoie! Sunt singur iar viața mea e urâtă!
Vreau să mă trezească dimineața triluri minunate
și să respir mireasma florilor!
Soarele refuză, deoarece nu dorea să-și piardă
prietenul.
Ghiocelul însă, îl rugă atât de stăruitor, încât
soarelui i se făcu milă și chemă primăvara.
Ghiocelul a fost așa de bucuros văzând că-i
înconjurat de prieteni, încât a uitat că peste
câteva zile nu va mai exista.
După câtva timp, numai tulpina a rămas de el.
Ca să-i curme suferința, ghiocelul i-a cerut
soarelui să încălzească mai tare . Chiar dacă norii
au plâns apoi soarele a împrăștiat săgeți de
lumină, ghiocelul nu s-a mai întors. Însă a fost
foarte fericit că a avut șansa să aibă parte de
prieteni.
17