ALTFEL_IANUARIE2019 ALTFEL_IANUARIE2019 | Page 27

Cum am ajuns actriță Interviu cu Georgiana Ghergu Am terminat cei 8 ani de Colegiul National “Ienachiță Văcărescu” în 2009. M-am avântat din cls. a V-a și acolo am rămas. Am continuat la `Bilingv Engleză`, pe atunci părea să aibă sens. Nu știam ce urma să fac, dar așa măcar făceam multă literatură și limbi străine – desi n-am excelat niciodata la ele, mă gândeam că nu-mi strică! Cam prin clasa a VIII – a, în schimb, a intrat o nouă activitate extrașcolară în orarul meu. Ora de teatru. Îi spuneam eu așa, pentru că Profu` ( dl. profesor de muzică Bogdan Matei) avea într-adevar o trupă de liceeni, în formare, ale căror activități mă atrăgeau. Eu, nefiind încă la liceu, făceam parte dintr- un ,,Plugușor” repetat pentru spectacolul de Crăciun. Cochetasem cu dansul si cântatul de mică, dar le abandonasem în ultimii ani pentru echipa de volei a școlii. În clasa a IX-a am intrat în trupa de teatru și am început să iau contact tot mai mult cu `lumea teatrului`. Concret, arata așa: o mână de adolescenți veseli și energici care se adunau dup-amiezile, după ore, să-și exerseze imaginatia într-un cadru prietenos, sperând să iasă un Spectacol de Teatru. Cu Profu` - șef entuziast de Departament. Păstrez cele mai frumoase amintiri cu și despre gașca de la teatru, alături de care am îndrăznit să visez și să înteleg puterea lui “împreună”. E, din păcate, un sentiment rar. Și uite așa, tineri, naivi și nebuni, am ajuns de două ori la San Remo, am prezentat pe scena teatrului Tony Bulandra fiecare proiect finalizat și, de parcă nu ne mai ajungea, ne mai convingeam părintii să ne mai lase împreună si în restul timpului: în vreo excursie, tabară sau adunare comună. Ce a rămas? Dorința, dragul de teatru și o mână de prieteni buni. Așa că în 2009, în timp ce Michael Jackson murea, noi dădeam bacalaureatul și ne mobilizam spre admiteri, carieră, viață, facturi, responsabilități și alte libertăți. Eu am plecat la Târgu-Mureș, la Universitatea de Arte. Acum sunt tot la Târgu-Mures. În cei 5 ani de ‘studii superioare’ am coborât dealul 700 de m, până în Piața Teatrului, unde pot fi găsită și azi, alergând pe holurile Teatrului Național, cu tot atâta entuziasm ca în clasa IX-a la “Prințesa și porcarul”. Pentru mine, toata `afacerea asta personala` începe atunci când m-am prins că pot avea păreri și că se găsesc și oameni să mi le asculte. Când am realizat că nu degeaba tot citeam beletristică pe sub bancă – găsisem un loc unde făceam parte din ea. Când am început să înteleg că, în cadrul teatrului, pot îmbina foarte multe alte ramuri artistice, e chiar indicat să o faci. Când am învățat să învăț, să vreau să știu, să fiu atentă la ce-mi place, ce cred, ce simt și ce e în jurul meu. La mine a functionat asta. M-am maturizat, din joacă. Încă nu sunt o Didona – în viața reală, nici nu cred ca mi-aș dori. Cu siguranță, de câteva ori, m-am trezit Marcellina. Ce-i ,,cool ” la teatru e că poți trăi 1000 de chestii într-o zi, și apoi să te întorci, îmbogățit, la tine. Mă numesc Georgiana Ghergu, răspund la apelativul Pushi (sau cum doriți să scrieți), am 28 de ani și viața merge înainte. 25