Robotica—știința viitorului
Când un părinte povestește despre
copilul lui că acesta construiește
roboți, totul pare rupt dintr-un film SF,
cu buget enorm. De ce nu? Copiii
învață la școală matematică, fizică și
informatică. Și atunci de ce nu ar studia și robotica -
știința care, de fapt, folosește noțiuni din toate aceste
discipline.
Robotica este știința viitorului. Copiii sunt
entuziasmați și vor să învețe să facă roboți.
Din păcate, în școlile românești nu se acordă
importanță conceperii unui proiect. Fiecare învață să
facă ceva separat, eventual la un club extrașcolar, se
gândește apoi să studieze domeniul acesta la facultate,
dar observă că nu are suficiente cunoștințe și aptitudini.
De aceea robotica ar trebui mai mult încurajată în
unitățile de învățământ românești, deoarece îmbină
teoria cu practica mai mult decât orice materie la ora
actuală. Elevilor le-ar plăcea mai mult fizica, informatica
și matematica dacă le-ar studia interdisciplinar și ar
aplica toate cunoștințele în ore de robotică.
Eu am descoperit robotica la 12 ani, în clasa a 6-a,
la încurajarea unui coleg pasionat și el de acest domeniu.
Înainte să mă duc la primele mele ore de robotică la
Palatul Copiilor, deja citisem și învățasem de pe
internet o grămadă de lucruri în legătură acest
domeniu.
A devenit pasiunea mea și am înțeles că îmi
poate deschide orizonturi noi. Totuși, după ce
construiești câțiva roboți, îți vei da seama rapid că nu
îți mai place teoria de la școală pe care ești obligat să
o înveți și vei iubi practica (acesta a fost cazul meu !).
Faptul în sine că realizezi un dispozitiv care se poate
mișca și care poate lua decizii singur (evident, în
cadrul unor limite) este motivul care te va face să
continui și să îndrăgești și mai mult acest domeniu.
În lumea reală, robotica se folosește în
industrie, unde mașinile automatizate și roboții
execută operații din ce în ce mai complicate. Probabil
ați auzit de mașini care conduc singure. Ele, la bază,
sunt tot roboți, cu senzori atașați, care sunt capabili
să ia decizii singuri. Așadar, robotica are capacitatea
de a ne ușura viața de zi cu zi și este totodată un
domeniu care se află în continuă dezvoltare.
Incercați! Nu este ușor, dar, dacă ai această
pasiune cu siguranță, cu muncă și îndrumare, poți
reuși!
Mihai Tenea
clasa a XI-a A
21