ALTFEL_IANUARIE2019 ALTFEL_IANUARIE2019 | Page 21

,,Proiectul SADs m-a ajutat să aflu mai multe lucruri legate de tema sa, consumul de droguri. Înainte de participarea la activitățile locale și la cele din Norvegia, credeam că știu destul de multe lucruri legate de această problemă, însă după ascultarea specialiștilor în acest domeniu, am realizat contrariul. Mi-am îmbogățit cunoștințele, mobilitatea din Norvegia oferindu-mi o viziune amplă asupra acestei probleme. Am descoperit cum se manifestă și cum se poate combate consumul de droguri acolo, existând multe asociații cu oameni foarte implicați care îi ajută în special pe tineri. Un lucru pe care l-am învățat în Norvegia și pe care aș putea să îl pun în aplicare în activitățile locale este organizarea unei campanii antidrog. Mă bucur că m-am înscris în acest proiect deoarece am reușit să mă dezvolt pe plan personal, m-a facut mai conștientă, ajutându -mă să socializez mai bine cu cei care vor să afle lucruri din același domeniu.” (Mara Gogiu – clasa a X-a C) ”Proiectul SADs a fost o experiență de neuitat pentru mine. Am desfășurat pe parcursul acestuia o serie de activități interesante din care am învățat informații noi despre consumul de droguri, o problemă actuală. Mobilitatea de care am avut parte mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște persoane noi din alte țări, de a vizita locuri noi și de a învăța o mulțime de lucruri legate de consumul de droguri și de prevenția acestuia. De asemenea, am participat la activități educative și în același timp distractive în care am avut ocazia să vorbesc în limba engleză. A fost o experiență pe care aș repeta-o oricând.” (Teodora Erculescu – clasa a XI-a G) ”În momentul în care am aflat despre proiectul Erasmus+ SADs STAND AGAINST DRUGS, m-am gândit că reprezintă o oportunitate de a înțelege mai bine o problemă a societății actuale, problemă ce are consecințe grave asupra sănătății oamenilor, așadar m-am înscris în acest proiect. Activitatea care m-a pus cel mai mult pe gânduri și a avut un impact destul de puternic asupra mea, a fost vizita la Penitenciarul de Femei Târgșor. Nu știu exact ce așteptări aveam de la această activitate, dar poveștile de viață pe care ni le- au relatat doamnele de acolo au avut un impact puternic și ne-au arătat, cred eu, că acțiunile noastre, deciziile pe care le luăm, greșelile pe care le facem, pot avea consecințe grave și că putem ajunge într-un punct în care conștientizăm că ceea ce am făcut era într-adevăr greșit, dar este posibil să fie prea târziu pentru a îndrepta situația, iar singurele lucruri care ne rămân sunt regretele. Lumea în care trăim se confruntă cu o multitudine de probleme, de diverse naturi, și este de datoria noastră să încercăm să înțelegem cu ce confruntăm pentru a nu ajunge în situații similare și pentru a-i putea ajuta pe cei din jurul nostru. Curiozitatea și lipsa de informare sunt principalii factori care îi determină pe oameni să pășească pe acest drum murdar al drogurilor, ajungând în cele din urmă dependenți. Așadar, în cadrul acestui proiect am dobândit foarte multe informații noi prin activitățile la care am luat parte și am reușit să pătrund mai adânc într-o realitate tristă și înspăimântătoare, să descopăr consecințele consumului de droguri, dar de asemenea să cunosc oameni care au greșit, dar au conștientizat până la urmă ca ceea ce făceau nu era în regulă, oameni al căror viitor stă în puterea lor de a lupta, de a nu cădea din nou în capcana drogurilor. ” (Ana-Maria Trandafir – clasa a XI-a G) 19