1918 – Marea Unire
Ideea statului-naţiune se
impune în special în Europa
premodernă şi se manifestă
puternic în cadrul mişcărilor
sociale de eliberare naţională, în
contextul existenţei unor mari
imperii care înglobau numeroase
naţionalităţi ce începuseră sa-şi
dezvolte o conştiinţă naţională
fundamentată pe etnie, limbă si
religie.
Bineînţeles,
spaţiul
românesc nu a reprezentat o
excepţie, evenimentele de la
1848, Mica Unire din 1859 şi
Războiul de Independenţă din
1877 au dus la consolidarea
conştiinţei naţionale a românilor
și la afirmarea lor pe plan
european, care a culminat cu
Marea Unire din 1918. Acest an
glorios, în ciuda sacrificiilor și
suferinţelor îndurate, a adus
României cea mai frumoasă
împlinire din istoria sa: unitatea
politică a tuturor românilor. Acest
lucru a fost posibil după Primul
Război
Mondial,
în
urma
sacrificiului enorm al Armatei
Române,
într-un
context
internaţional favorabil şi printr-o
serie de declaraţii si rezoluţii
făcute în regiunile istorice.
Astfel, încă din toamna anului
1917, se formase la Chişinău
Sfatul Ţării, organ reprezentativ al
populaţiei dintre Prut și Nistru,
care a decis autonomia și apoi
proclamarea
Republicii
Moldoveneşti,
declarându-şi
independenţa, după ce din 1812
fusese rapită de ruşi în urma unui
război ruso-turc încheiat prin
Tratatul de la București. Aceeaşi
instituţie, Sfatul Ţării, în care erau
reprezentate
și
minorităţile
naţionale, a decis, cu majoritate
de voturi, la 27 martie/9 aprilie
1918, unirea Basarabiei cu
Regatul României.
Următoarea regiune care
a decis unirea cu Vechiul Regat a
fost Bucovina. S-a format un
români, au decis adoptarea
Rezoluţiei
Marii
Adunări
Naţionale de la Alba-Iulia.
Unirea este, cu siguranță,
cel mai important eveniment
din
istoria
modernă
a
României. Iuliu Maniu afirma în
discursul său de la Alba-Iulia:
,,Noi ne simţim ca orbul care
de zeci de ani n-a văzut lumina
zilei, când printr-o binefacere
dumnezeiască i se deschid ochii
și vede lumina sfântă a
soarelui. Noi suntem aici ochii
poporului, care văd azi lumina
libertăţii neamurilor.”
Consiliu
Naţional
Român,
condus de Iancu Flondor, care
a acţionat rapid, mai ales că
trupele ucrainene intrau în
Bucovina. La 15/28 noiembrie
1918, s-a întrunit la Cernăuţi
Congresul General al Bucovinei,
format
din
reprezentanţii
românilor,
polonezilor,
germanilor și rutenilor, care au
hotărât, cu majoritate, ,,unirea
necondiţionată, pentru vecie, a
Bucovinei, în vechile ei hotare,
cu Regatul României.”
A treia și cea mai mare regiune
care s-a unit a fost Transilvania,
care, pentru prima dată de la
1600, avea sa facă parte dintr-o
uniune statală, alături de
celelalte provincii româneşti.
Datorită puternicei mişcări
unioniste
din
această
provincie, Consiliul Naţional
Român, care era organul de
conducere al tuturor românilor
din Transilvania, a convocat
pentru ziua de 18 noiembrie/1
decembrie 1918, la Alba-Iulia,
Marea Adunare Naţională.
Aceasta era formată din 1228
de delegaţi aleşi, cu drept de
vot, care, în faţa a 100.000 de
13
La 24 decembrie 1918,
regele
Ferdinand
emitea
decretul
de
unire
a
Transilvaniei cu Vechiul Regat,
iar in 1922, suveranul și regina
Maria aveau să se încoroneze
oficial la Alba-Iulia, acest
eveniment și Conferinţa de
Pace de la Paris (1919-1920)
consființind noua realitate
politică.
Vlad –Cristian Brebeanu
clasa a XII-a F