Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti | Page 75

Trâmbițele apocaliptice
masă cu tine , că e ziua cea de pomenire bisericească în cer și pe pământ a tot numărul lor . În mijlocul lor stă sărbătorită în ziua aceasta trâmbița Mea Verginica , fluierașul prin Care Eu , Domnul , Mi-am făcut auzit glasul pe pământ vreme de douăzeci și cinci de ani ca să-Mi adun o mână de popor și să-l călăuzesc spre credință în venirea Mea cuvânt pe pământ prin glas de trâmbiță , și am stat la masă de cuvânt cu acest popor , care Mi-a fost și Îmi este martor pe pământ , precum Eu pentru el sunt martor credincios în cer .
Cete-cete se așează oștirile de sfinți pentru sărbătoarea lor cu Mine aici , în grădinile Mele cu tine , poporul Meu de la izvor , căci Eu în mijlocul tău Îmi am cursul izvorului Meu de cuvânt . Stau sfinții și privesc cum Eu te hrănesc și te cresc , veghind pentru tine din cer și până pe pământ . Se uită trâmbița Mea Verginica la slava Mea din mijlocul tău , pe care Eu am profețit-o prin gura ei și am promis-o că va veni . E zi de învățătură sfântă peste tine , și din masa Mea cu tine iau mulți și se hrănesc și cresc cu credința și cu viața , căci cuvântul Meu are viață în el pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu între oameni pe pământ , precum este scris .
Hrănesc mulțimi din râul Meu de cuvânt de peste tine , poporul Meu , căci Eu așa am profețit prin trâmbița Mea , iar acum începem grăirea cu adunare de sfinți și ne hrănim cu hrană de cuvânt . Cetele de sfinți se apleacă și dau întâietate trâmbiței Mele cu ziua ei de sărbătoare de naștere a ei pe pământ , căci ea s-a născut pe pământ în ziua duminicii tuturor sfinților Mei , iar ei văd acum rodul Meu prin ea și se apleacă sfioși lucrării Mele de azi cuvânt peste pământ .
Hai , Verginico , iată rodul pentru care am trudit ! Aveam nevoie de fii cu credință mare în ei pentru ca să aducem și ca să vedem împlinirile cele vestite de pe vremea lucrului Meu cu tine că vor veni văzute și purtate peste pământ , dar atât de tainic lucrând ele ca să se întregească toată împlinirea lor cea de sus ! Eu , Domnul , grăiesc cu tine , și tu cu Mine în ziua ta între sfinți , iar sfinții privesc și se hrănesc cu slava Mea și a ta în mijlocul poporului Meu cel de azi , rod al cuvântului Meu , pe care cu tine l-am așezat pe pământ și am întocmit apoi cartea sa . Amin .
— O , adevărat ești , Doamne , întru făgăduințele Tale prin cuvântul gurii Tale în vremea trupului meu cu Tine pe pământ ! Mila și adevărul merg înaintea feței Tale , și fericit este poporul care știe să Te primească acum cu venirea Ta , căci el umblă întru lumina feței Tale , Doamne , și întru numele Tău de-a pururi se bucură , și întru dreptatea Ta cea de sus își ridică inimile lor . Slavă Ție pentru mila Ta de mine , pentru rodul Tău de pe urma mersului meu cu Tine pe pământ ! Necăjită sunt pentru toți cei care n-au putut pentru Tine mai mult dintre cei de la începutul Tău cu trâmbițarea Ta prin mine , dar fericită sunt întru rodul cel ieșit acum , căci am avut spre păstrare și spre creștere pe fiii cei astăzi credincioși , care ne-au purtat și ne-au împărțit apoi și ne-au adus și ne aduc rodul cel de azi , Doamne . Se adună sfinții în sărbători în jurul agoniselii Tale de azi și în jurul hranei de pe masă cu poporul Tău , și e mare slava Ta din mijlocul lui , și pe cât e de mare , pe atât de tainică este ea , o , Bunul meu și al lor Învățător și Dumnezeu ! … — În adunare sfântă petrec cu voi și pentru voi aici , în ziua aceasta , la izvorul Meu de cuvânt , iar poporul Meu ucenic ne este gazdă nouă , celor din cer , o , sfinți iubiți ai Mei ! Iată , așa Îmi cresc Eu poporul , și nu-Mi ajunge timpul pentru câte am de lucrat la viața lui , la facerea lui , și nici lui nu-i ajunge , că mult e de lucrat pentru mersul Meu cel de azi pe pământ , și mult trebuie să- Mi am grijă de poporul Meu ucenic , și tot așa și el , mult trebuie să lucreze . Căutăm să le împăcăm pe toate , dar timpul ne strânge , iar Eu , Domnul , voi ține seama de aceasta în ziua răsplătirii .
75