Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti | Page 56

Trâmbițele apocaliptice
– O , Verginico , așa vom lucra , și vom grăi despre sfinți și vom spune că sfințenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om și în om . O , Verginico , e mare ziua de serbare a sfinților , că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinților Mei , și ești purtată de sfinți cu multă iubire , că ai fost trâmbița din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea , că Eu sunt cea de a șaptea trâmbiță , și așa se cheamă venirea Mea , se cheamă trâmbițarea celui de al șaptelea înger , și am scos deasupra cartea Mea cu tine , că am putut să fac aceasta , după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini așa . Și iată , am împlinit prin cei mai mici , căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani : « Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă , și cei de pe urmă vor fi cei dintâi ». Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților . Sărbătoarea nașterii sfintei Virginia , din 22-06-2003
***
O , copii zdrobiți în porți , să nu se scurgă ziua aceasta fără ca Eu , Domnul , să nu o însemnez în cartea Mea cu voi , ziua intrării în cele ce nu se văd a trâmbiței Mele Verginica . Să vă ridicați așa cum puteți , să ne ridicăm unii pe alții , Noi pe voi , și voi pe Noi , fiilor copii , fiilor cuvântători , și să-i dăm glas cuvântului de sărbătoare , de pomenire a trâmbiței Mele care a sunat înaintea Mea ca să pregătească ea zilele Mele de acum cu voi peste pământ , căci acum Eu , Domnul , trâmbițez în toate laturile ca să sfârșesc ce a mai rămas de lucrat pentru supunerea a tot și a toate înaintea Tatălui Savaot . Amin .
Sunt cincizeci de ani de când glasul Meu roagă pe om să lucreze pentru Mine și nu am putut până la voi să fac omul să-și lase lucrul și rangul și casa și coasa ca să facă apoi lucrul Meu , și să învețe mai întâi să-l facă . Am folosit-o pe Verginica de trâmbiță prin care să-i strig pe oameni să audă glasul Meu și să împlinească ei cuvântul Meu . Douăzeci și cinci de ani am trâmbițat prin ea ( 1955-1980 , n . r .), și apoi am trecut cu ea în cele ce nu se văd , și s-a făcut serbare în cer pentru ea în ziua aceea , pentru intrarea ei între sfinții cei mari cu lucrarea , și mulți de pe pământ mijlocesc acum la Mine prin ea pentru mântuirea lor , iar sfinții și îngerii serbează azi ziua ei de intrare în cer și încă aproape douăzeci și cinci de ani de lucrare a ei , dar din cer acum . Amin .
Cu tine , Verginico , sunt venit la ei ; cu tine și cu apostolul Andrei , căci el a fost cu Noi martor la pecetluirea cu sfințenia Domnului peste grădinița cuvântului care curge din cer în ea ca să adape pământul . Deschide gurița și arată-te apoi și dă-le lor apoi ! Amin , amin , amin .
– Arată-Te cu mine , Doamne , căci Tu ești Stăpânul meu și al sfinților Tăi , iar sfinții nu au altă bucurie în afară de Tine . Fă-mi intrarea în cartea mea cu poporul cuvântului care coboară din cer pentru facerea din nou a toate pe câte le-ai făcut la început , căci s-au învechit de la relele din om . Fii ușa mea de intrare la poporul Tău și al meu . Sunt zilele sărbătorii biruinței Tale peste pământ cu legea Ta cea pentru vecii , legea sfințeniei . Amin .
Sfințenia este cea mai mare iubire care poate sălășlui în trupul celui ce are în el iubirea lui Dumnezeu . Sfințenia este poarta prin care omul intră la Dumnezeu și Dumnezeu la om . Această iubire a fost iubirea cu care Tu ai coborât pe pământul român în anul șapte mii cinci sute de la facerea lumii , an când ai întocmit grădinița cuvântului Tău de azi și chivotul de pe ea . Amin .
56