Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti | Page 12

Trâmbițele apocaliptice
pământ și sare pe pământ și mântuire pe pământ . Au trecut șaptezeci de ani de stăpânire a fiarei roșii , ( Comunism , n . r .) și iată , Domnul a cercetat pe poporul Său precum odinioară cerceta pe Israel când el ridica mâinile și se ruga Domnului de izbăvire când pica rob altor popoare sau când pentru păcatele lui purta peste el jugul unor judecători răi și fără Dumnezeu . Iată , a cercetat Domnul poporul care a mâncat mană din cer prin blidul acela pe care-l știți voi , prin trupul acela pe care l-am folosit ca să vorbească cerul cu tine , popor al lui Israel din vremea de sfârșit , că iată , vrea să facă Domnul cu tine sfârșit de lume și de fărădelege , și așa va fi , pentru că așa stă scris , și vrea să facă Domnul cu tine început de veac nou și neîntinat , un popor cu trupuri cerești , care va fi așezat pe pământ curat , pe pământ nou , și vrea să facă Domnul Ierusalim nou și să așeze în mijlocul lui cele scrise în carte , căci acest râu al vieții va curge cu bogăție de apă vie , și precum magii au fost călăuziți de Dumnezeu până la ieslea în care a venit pe lume rodul cel de mântuire al neamurilor , așa vor curge în zilele ce vin noroade și neamuri spre izvorul vieții , care curge din Ierusalim , și se vor ridica pe picioare și vor învia și se vor adăuga celor mântuiți . ( Vezi selecția tematică : „ Acest cuvânt este râul vieţii ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd ; archive ; pubhtml5 , n . r .)
Extras din Trâmbițarea Domnului și a sfintei Virginia peste creștinii din cetatea Mănești , din 26-12-1990
***
Iubiții Mei , servii Mei , Ioan și Veronica , neuitații Mei lucrători ! Iată , cei care fac parte din turma acestei coborâri tainice , nici ei n-au uitat cuvintele Mele , și le-am dat cuvânt să-și amintească de cele scrise în cartea acestei lucrări în care scrie că și aceste două trâmbițe ale Mele vor sta din nou la această masă , îmbrățișați cu Dumnezeu prin această lucrare .
Iubiții Mei , iată , Domnul stă de vorbă cu voi . Ridicați-vă și fiți cu inimă mare și faceți unire bună cu planul cel coborât de Dumnezeu prin acest mijloc de coborâre a cuvântului ceresc , că de când știți voi și până acum , Dumnezeu a vorbit aici și a dat de știre taina planurilor Sale pentru aceste zile , că iată , vin zilele gloriei dumnezeiești , despre care a scris evanghelistul Ioan . Vine vremea să ridice Domnul Ierusalim nou , și vine vremea să se arate cer nou și pământ nou , lucrate de Dumnezeu .
Iubiții Mei , trâmbițele Mele , servii Mei , Eu sunt Dumnezeul Preasfintei Treimi și sunt în lucru ca să descopăr și să lucrez taina planului Meu , căci au venit zilele slavei Domnului , măi iubiții Mei . Are Domnul pe tot pământul scule prin care lucrează cerul , dar iată că planul lucrului Meu cel mare din zilele ce vin , iată cum îl aduc aici , iată cum îl lucrez aici . Nici poporul lui Moise nu a vorbit cu Mine așa cum vorbesc aceștia din zilele de azi cu Mine , căci Eu vorbeam cu Moise , iar Moise vorbea poporului , dar acum iată cum lucrez Eu aici .
Extras din Cuvântul Domnului peste trâmbițele apocaliptice : preotul Ioan și maica Veronica de la Vladimirești , din 16-01-1991
***
… Eu am trecerea cea mai mare în cer , fiindcă am fost trâmbiță lucrătoare spre sfârșitul vremurilor , și a locuit în mine cuvântul celor șapte tunete care au vorbit în timpul vedeniei apocaliptice , care au fost pecetluite de Dumnezeu până în zilele voastre , căci aceste zile au fost apucate de voi , și voi n-ați voit să înțelegeți și să credeți . Au vorbit atunci cele șapte tunete , dar au fost pecetluite cuvintele acelea și nu s-au scris , dar s-au scris în vremea voastră , măi copii . Au
12