A doua venire a Domnului Iisus Hristos Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti - Page 41

Trâmbiţele apocaliptice când la 25 decembrie, dictatorul Ceaușescu a fost condamnat și executat prin împușcare, n.r.) și s-a așezat în frică de Dumnezeu, iar oamenii bisericii nu mai au acum închisoare pentru oile Mele și dau să se ascundă de oi, că sunt goi și nu sunt păstori, sunt farisei și nu sunt păstori de oi, și oile Mele erau fără păstori. Dar iată, Eu Însumi port grijă de oile Mele, și oamenii bisericii râd de oile Mele și le poreclesc „sectă“, și le zic „rătăcite“ oilor Mele. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților, din 22-06-1997 *** O, Verginico, să facem lumea să creadă în lucrarea sfinților, în lucrarea cea din vremea aceasta a sfinților cu care Eu vin pe pământ. Vin cu zeci de mii de sfinți pe pământ ca să fie cerul cu pământul. O, trâmbița Mea, trâmbițează peste oameni, dă-le de veste oamenilor, sună din cer ca să audă oamenii pe pământ că vin. Amin. – Eu sunt trâmbița Ta, Doamne. Eu sunt trâmbița care sună din cer peste pământ după cum este scris în Scriptura care spune: «Însuși Domnul, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu Se va coborî din cer și sfinții vor învia, iar cei vii vor fi răpiți cu Domnul ca să fie cu El». (Vezi selecția tematică: „Răpirea bisericii”, - și pe edocr; jumpshare; authorstream; Google Drive; Scribd; archive; pubhtml5; joomag, n.r.) Cei vii care Te iubesc, Te vor întâmpina cu credință, Doamne, iar cei necredincioși nu vor avea parte să Te vadă, căci cei necredincioși iubesc slava oamenilor și a celor vremelnice ale lor. O, oamenilor, sună trâmbița cea din cer peste voi ca să vă învețe să iubiți învierea. Glasul Domnului a grăit de atâtea ori peste pământ! O, oamenilor, adevărul nu este ceea ce se vede așa cum sunteți învățați să credeți despre adevăr. Adevărul este ceea ce nu se vede, este ceea ce nu moare niciodată, căci este veșnic. O, oamenilor, oare, ce căutați voi? De mii de ani căutați adevărul și nu știți să-l căutați. El nu se vede; el este înăuntrul vostru, și nu știți să-l găsiți. El se lasă găsit de cei ce nu-l ispitesc prin cele ce se văd, căci adevărul nu stă în cele ce se văd. Adevărul este împărăția lui Dumnezeu. N-o căutați în cele ce se văd. Căutați-o înăuntrul vostru. (Vezi selecția tematică: „Împărăţia ceru- rilor nu vine în chip văzut”, - și pe jumpshare; edocr; Google Drive; Scribd; pubhtml5; joomag; archive, n.r.) Vouă vi se pare că-L căutați pe Dumnezeu dar nu-L găsiți, căci una este să vi se pară că-L aveți, și alta este să-L aveți. Împărăția lui Dumnezeu este în voi, și voi umblați după ea pe drumuri, pe ape, prin văzduh, prin adâncul pământului și n-o găsiți, căci ea nu poate fi găsită în cele din afara voastră. Strigă Domnul la voi din cer și de pe pământ ca să trezească în voi frica și veghea și dragostea și învierea. Vine mânia lui Dumnezeu peste voi, ca să vă deprindă cu frica de Dumnezeu. El intră în om, că acesta e locul Domnului și împărăția Domnului; intră și strigă la om și strigă la oameni, și voi Îl căutați între ziduri. El din om vorbește cu omul, nu din zid, nu dintre ziduri. El a vorbit omului și din animale când omul n-a crezut altfel. Am făcut din animale cuvântul Meu, am făcut glas de strigare prin gura animalelor, ca să-i fac pe oameni să înțeleagă, zice Domnul vouă, oamenilor. – O, trâmbița Mea, sună! Sună și dă mereu de știre peste pământ că vin. Eu sunt Cel ce sun în trâmbiță, și ea se aude sunând. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic și tămăduitor Panteli- mon, din 09-08-1997 41